# Directiva 95/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind reacția la foc a materialelor utilizate în amenajarea interioară a unor categorii de autovehicule

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31995L0028
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31995L0028/directiva-ue-1995-28
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31995L0028/directiva-ue-1995-28.md
- **Subiecte:** accesorii ale vehiculului, atestare comunitară, produs inflamabil, siguranța transportului, standard tehnic, vehicul cu motor

## Articole

### Articolul 1

> În înțelesul prezentei directive:
>
> — „vehicul” înseamnă orice vehicul, astfel cum este definit la articolul 2 din Directiva 70/156/CEE;
>
> — „componentă” înseamnă un dispozitiv, astfel cum este definit la articolul 2 din Directiva 70/156/CEE.

### Articolul 2

> Statele membre nu pot refuza:
>
> — omologarea CEE de tip sau omologarea națională de tip pentru un vehicul, nu pot refuza sau interzice vânzarea, înmatricularea, darea în exploatare sau utilizarea unui vehicul din motive legate de reacția la foc a materialelor utilizate la amenajarea interioară a acestui vehicul;
>
> — omologarea CEE de tip sau omologarea națională de tip pentru o componentă utilizată la amenajarea interioară a unui vehicul, nu pot interzice vânzarea sau utilizarea acestuia din motive legate de reacția la foc a materialelor utilizate pentru fabricarea acestei componente,
>
> dacă sunt respectate cerințele stabilite în anexele I, IV, V și VI din prezenta directivă.

### Articolul 3

> (1) Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la adoptarea acesteia. Ele informează imediat Comisia cu privire la aceasta.
>
> De la data stabilită în primul alineat, statele membre nu mai pot interzice darea în exploatare inițială a vehiculelor, nici vânzarea sau utilizarea componentelor conforme cu prezenta directivă.
>
> Ele aplică aceste dispoziții 48 de luni după adoptarea prezentei directive.
>
> (2) Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

### Articolul 4

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

