# Decizia Consiliului din 22 iunie 1995 de stabilire a normelor de testare microbiologică prin prelevarea de mostre în unitatea de origine a păsărilor pentru sacrificare destinate Finlandei și Suediei

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31995D0410
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31995D0410/decizie-ue-1995-410
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31995D0410/decizie-ue-1995-410.md
- **Subiecte:** bolile animalelor, certificat sanitar, eșantionare, Finlanda, industria cărnii, păsări domestice, Suedia, tăierea animalelor

## Articole

### Articolul 1

> În conformitate cu articolul 10b din Directiva 90/539/CEE, transporturile de păsări pentru sacrificare destinate Finlandei și Suediei intră sub incidența normelor prevăzute în articolele 2 și 3.

### Articolul 2

> Testul microbiologic pentru salmonela prevăzut la articolul 10b din Directiva 90/539/CEE se efectuează conform anexei A.

### Articolul 3

> (1) Păsările destinate sacrificării care urmează să fie trimise în Finlanda și Suedia trebuie să fie însoțite de certificatul prezentat în anexa B.
>
> (2) Certificatul prevăzut la alineatul (1) poate:
>
> — să fie însoțit de modelul de certificat nr. 5 din anexa IV la Directiva 90/539/CEE
>
> — sau să fie integrat în certificatul menționat la prima liniuță.

### Articolul 4

> Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei formulată în lumina unui raport întocmit pe baza rezultatelor programelor operaționale puse în aplicare în Finlanda și Suedia și a experienței câștigate în aplicarea prezentei decizii, revizuiește prezenta decizie înainte de 1 iulie 1998.

### Articolul 5

> Prezenta decizie se aplică de la 1 iulie 1995.

### Articolul 6

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

