# Directiva 94/78/CE a Comisiei din 21 decembrie 1994 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 78/549/CEE a Consiliului privind apărătorile de roți pentru autovehicule

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31994L0078
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31994L0078/directiva-ue-1994-78
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31994L0078/directiva-ue-1994-78.md
- **Subiecte:** accesorii ale vehiculului, armonizare legislativă, norme de comercializare, norme de securitate, omologare, standard tehnic, vehicul cu motor

## Articole

### Articolul 1

> Directiva 78/549/CEE se modifică după cum urmează:
>
> 1. În articolul 1, expresia „(definită în anexa I la Directiva 70/156/CEE)” se înlocuiește cu expresia „(definită în anexa II A la Directiva 70/156/CEE)”.
>
> 2. Anexele I și II se modifică în conformitate cu punctele 1, 2 și 3 din anexa la prezenta directivă.
>
> 3. Se adaugă anexa III menționată la punctul 4 din anexa la prezenta directivă.

### Articolul 2

> (1) Începând cu 1 iulie 1995, statele membre:
>
> — nu pot să refuze, pentru un anumit tip de autovehicul, acordarea omologării CEE de tip sau a omologării naționale de tip;
>
> — nu pot să interzică înmatricularea, vânzarea sau introducerea în circulație a vehiculelor
>
> din motive legate de apărătorile de roți pentru autovehicule dacă apărătorile de roți se conformează cerințelor Directivei 78/549/CEE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă.
>
> (2) Începând cu 1 ianuarie 1996, statele membre:
>
> — nu mai acordă omologarea CEE de tip;
>
> — pot refuza acordarea omologării naționale
>
> unui tip de vehicul din motive legate de apărătorile de roți, dacă nu sunt îndeplinite cerințele Directivei 78/549/CEE, astfel cum a fost modificată de prezenta directivă.

### Articolul 3

> (1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 iulie 1995. Ele informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
>
> Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 4

> Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

