# Regulamentul (CEE) nr. 2037/93 al Comisiei din 27 iulie 1993 de stabilire a modalităților de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31993R2037
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31993R2037/regulament-ue-1993-2037
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31993R2037/regulament-ue-1993-2037.md
- **Subiecte:** alimente, denumire de origine a unui produs, informarea consumatorilor, localizarea producției, produs agricol

## Articole

### Articolul 1

> (1) Prezentarea cererii de înregistrare, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92, poate fi efectuată de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică care nu corespunde definiției din articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf, în cazuri excepționale și temeinic justificate, atunci când este vorba de un singur producător existent în aria geografică delimitată în momentul prezentării respectivei cereri.
>
> Cererea poate fi acceptată numai dacă:
>
> (a) există metode locale, loiale și constante practicate doar de această singură persoană;
>
> (b) zona geografică delimitată comportă caracteristici substanțial diferite de zonele învecinate și/sau caracteristicile produsului sunt diferite.
>
> (2) În cazul menționat la alineatul (1), o singură persoană fizică sau juridică care a prezentat cererea de înregistrare este considerată grup în sensul articolului 5 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92.

### Articolul 2

> Atunci când o reglementare națională asimilează unei persoane juridice un grup de persoane care nu are personalitate juridică, acest grup de persoane este autorizat, pe de o parte, să prezinte o cerere în sensul articolului 1 din prezentul regulament și, pe de altă parte, să consulte cererea în sensul și în condițiile articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92, precum și să facă opoziție în sensul și în condițiile articolului 7 alineatul (3) din regulamentul respectiv.

### Articolul 3

> În scopul aplicării termenului prevăzut în articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92, se ține seama:
>
> — fie de data expedierii declarației de opoziție de către un stat membru, data poștei constituind dovada,
>
> — fie de data primirii, atunci când declarația de opoziție a unui stat membru este depusă direct sau trimisă prin telex sau prin fax la Comisie.

### Articolul 4

> Pentru a stabili cazurile în care o denumire a devenit generică în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92, precum și situațiile care pot induce consumatorul în eroare și pentru care o decizie este adoptată în conformitate cu articolul 15 din regulamentul respectiv, comisia poate să ia toate măsurile corespunzătoare.

### Articolul 5

> În termen de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, Comisia ia măsurile de comunicare necesare, cu excepția oricărui ajutor pentru producători și/sau prelucrători, cu scopul de a face cunoscută publicului semnificația mențiunilor „DOP”, „IGP”, „denumire de origine protejată” și „indicație geografică protejată” în limbile comunitare.

### Articolul 6

> Termenul de trei luni prevăzut la articolul 7 alineatul (5) din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 începe să curgă de la data trimiterii invitației de către Comisie statelor membre în vederea obținerii unui acord.

### Articolul 7

> Prezentul regulament intră în vigoare la 26 iulie 1993.

