# Regulamentul (CEE) nr. 1535/92 al Comisiei din 15 iunie 1992 de modificare a anexelor I și III la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului privind metoda de producție agricolă ecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole și alimentare

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31992R1535
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31992R1535/regulament-ue-1992-1535
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31992R1535/regulament-ue-1992-1535.md
- **Subiecte:** agricultură ecologică, alimente, etichetare, libera circulație a mărfurilor, produs agricol

## Articole

### Articolul 1

> Textul anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 se completează după cum urmează:
>
> „Animale și produse de origine animală În așteptarea adoptării propunerii menționate la articolul 1 alineatul (2) și în vederea preparării ingredientelor menționate la articolul 5 alineatul (3) litera (a), animalele trebuie crescute în conformitate cu normele de drept intern în vigoare sau, în absența acestora, în conformitate cu practicile internaționale recunoscute în domeniul producției animale ecologice.”

### Articolul 2

> Textul anexei III la Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 se modifică după cum urmează:
>
> (1) textul titlului A punctul 4 se completează cu următorul paragraf: „Atunci când unitatea își prelucrează produsele sale agricole, contabilitatea trebuie să cuprindă informațiile menționate la titlul B punctul 2 a treia liniuță din prezenta anexă.”
>
> (2) textul titlului B punctul 6 se completează cu următoarea teză: „La primirea unui produs menționat la articolul 1, comerciantul verifică închiderea ambalajului sau a containerului și prezența indicațiilor menționate la titlul A punctul 8 din prezenta anexă. Rezultatul acestei verificări este menționat explicit în contabilitatea prevăzută la titlul B punctul 2. Atunci când verificarea generează îndoieli cu privire la proveniența produsului de la un comerciant supus sistemului de control menționat la articolul 9, produsul nu poate fi prelucrat sau ambalat până la eliminarea îndoielilor respective.”

