# Directiva 92/31/CEE a Consiliului din 28 aprilie 1992 de modificare a Directivei 89/336/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la compatibilitatea electromagnetică

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31992L0031
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31992L0031/directiva-ue-1992-31
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31992L0031/directiva-ue-1992-31.md
- **Subiecte:** echipament radio, poluare fonică, radiodifuziune, reglementări tehnice, telecomunicații

## Articole

### Articolul 1

> Directiva 89/336/CEE se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 10, alineatul (3) se elimină.
>
> 2. La articolul 12, alineatul (1) se completează cu următorul paragraf: „Cu toate acestea, statele membre autorizează, pentru intervalul de până la 31 decembrie 1995, introducerea pe piață și/sau darea în folosință a aparaturii menționate de prezenta directivă în conformitate cu reglementările interne în vigoare pe teritoriul lor la data de 30 iunie 1992.”

### Articolul 2

> (1) Statele membre adoptă și publică actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive în cel mult trei luni de la adoptarea acesteia. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
>
> Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
>
> Statele membre aplică aceste dispoziții în cel mult șase luni de la adoptarea prezentei directive.
>
> (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

### Articolul 3

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

