# Regulamentul (CEE) nr. 3499/91 al Consiliului din 28 noiembrie 1991 de stabilire a unui cadru comunitar pentru realizarea de studii și proiecte pilot legate de conservarea și administrarea resurselor halieutice din Mediterană

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31991R3499
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31991R3499/regulament-ue-1991-3499
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31991R3499/regulament-ue-1991-3499.md
- **Subiecte:** conservarea peștelui, conservarea resurselor, Marea Mediterană, resurse piscicole, testare

## Articole

### Articolul 1

> În cadrul instaurării treptate a unui sistem comun de conservare și administrare a resurselor halieutice din Mediterană, se poate prevedea o contribuție financiară a Comunității destinată studiilor și proiectelor pilot, în condițiile ce urmează a fi definite de către Comisie.

### Articolul 2

> Studiile și proiectele pilot menționate la articolul 1 se întreprind în următoarele domenii prioritare:
>
> — structurile pescăriilor tradiționale;
>
> — dezvoltarea de pescării specializate, ca de exemplu cele de bureți, corali, arici de mare și alge;
>
> — controlul activităților de pescuit;
>
> — dezvoltarea unei rețele statistice;
>
> — coordonarea cercetării și a exploatării datelor științifice.

### Articolul 3

> Comisia decide în legătură cu studiile și proiectele menționate la articolul 1, după consultarea Comitetului permanent al structurilor pescuitului.

### Articolul 4

> Prezentul regulament intră în vigoare a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

