# Decizia Comisiei din 18 iulie 1989 privind stabilirea certificatului pentru reproducătorii porcini de rasă pură, pentru sperma, ovulele și embrionii acestora

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31989D0503
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31989D0503/decizie-ue-1989-503
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31989D0503/decizie-ue-1989-503.md
- **Subiecte:** autorizație de vânzare, creșterea animalelor, porcine

## Articole

### Articolul 1

> (1) În certificatul pentru reproducătorii porcini de rasă pură se menționează următoarele date:
>
> — organismul care eliberează certificatul;
>
> — numele registrului genealogic;
>
> — numărul de înregistrare în registrul genealogic;
>
> — data eliberării certificatului;
>
> — sistemul de identificare;
>
> — identificarea;
>
> — data nașterii;
>
> — rasa;
>
> — sexul;
>
> — numele și adresa crescătorului;
>
> — numele și adresa proprietarului;
>
> — ascendență: Tatăl Bunicul Bunica Registrul genealogic nr. Registrul genealogic nr. Registrul genealogic nr. Mama Bunicul Bunica Registrul genealogic nr. Registrul genealogic nr. Registrul genealogic nr.
>
> (2) Rezultatele controalelor de performanță și rezultatele actualizate (specificându-se originea acestora) ale evaluării valorii genetice referitoare la animalul propriu-zis și la părinții și bunicii acestuia sunt menționate în certificat.

### Articolul 2

> Datele prevăzute la articolul 1 pot fi indicate:
>
> 1. sub formă de certificat conform modelului prezentat la anexa 1;
>
> 2. în documentația care însoțește reproducătorul porcin de rasă pură. În acest caz, autoritățile competente trebuie să autentifice datele menționate la articolul 1 și indicate în aceste documente prin formula următoare: „Subsemnatul certific că aceste documente cuprind datele menționate la articolul 1 din Decizia Comisiei 89/503/CEE”.

### Articolul 3

> Referitor la sperma reproducătorilor porcini de rasă pură, certificatul trebuie să conțină următoarele date:
>
> — toate datele prevăzute la articolul 1 cu privire la masculul de la care provine sperma;
>
> — informații care să permită identificarea spermei, data recoltării, numele și adresa organismului care a colectat sperma precum și ale destinatarului.

### Articolul 4

> Datele prevăzute la articolul 3 pot fi indicate:
>
> 1. sub formă de certificat, conform modelului prezentat la anexa II;
>
> 2. în documentația care însoțește sperma reproducătorului porcin de rasă pură. În acest caz, autoritățile competente trebuie să autentifice datele menționate la articolul 3 și indicate în aceste documente prin formula următoare: „Subsemnatul certific că aceste documente cuprind datele menționate la articolul 3 din Decizia Comisiei 89/503/CEE”.

### Articolul 5

> Referitor la ovulele reproducătorilor porcini de rasă pură, certificatul trebuie să conțină următoarele date:
>
> — toate datele prevăzute la articolul 1 cu privire la scroafa de la care provin ovulele;
>
> — informații care să permită identificarea ovulelor, data recoltării, precum și numele și adresa organismului care a colectat ovulele și a destinatarului.
>
> Dacă paietele conțin mai multe ovule, acest lucru trebuie precizat în mod clar. În plus, aceste ovule trebuie să aibă aceeași filiație.

### Articolul 6

> Datele prevăzute la articolul 5 pot fi indicate:
>
> 1. sub formă de certificat conform modelului prezentat la anexa III;
>
> 2. în documentația care însoțește ovulele reproducătorului porcin de rasă pură. În acest caz, autoritățile competente trebuie să autentifice datele menționate la articolul 5 și indicate în aceste documente prin formula următoare: „Subsemnatul certific că aceste documente cuprind datele menționate la articolul 5 din Decizia Comisiei 89/503/CEE”.

### Articolul 7

> Referitor la embrionii provenind de la reproducătorii porcini de rasă pură, certificatul trebuie să conțină următoarele date:
>
> — toate datele prevăzute la articolul 1 cu privire la scroafa donatoare sau la vierul donator;
>
> — informații care să permită identificarea embrionului, data inseminării sau a fecundării, data recoltării, precum și numele și adresa destinatarului și a organismului care a efectuat recoltarea.
>
> Dacă paietele conțin mai mulți embrioni, acest lucru trebuie precizat în mod clar. În plus, acești embrioni trebuie să aibă aceeași filiație.

### Articolul 8

> Datele prevăzute la articolul 7 pot fi indicate:
>
> 1. sub formă de certificat, conform modelului prezentat la anexa IV;
>
> 2. în documentația care însoțește embrionii reproducătorului porcin de rasă pură. În acest caz, autoritățile competente trebuie să autentifice datele menționate la articolul 7 și indicate în aceste documente prin formula următoare: „Subsemnatul certific că aceste documente cuprind datele menționate în articolul 7 al Deciziei Comisiei 89/503/CEE”.

### Articolul 9

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

