# Decizia Comisiei din 31 iulie 1986 privind lista întreprinderilor din Argentina autorizate pentru importul de preparate din carne în Comunitate

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31986D0414
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31986D0414/decizie-ue-1986-414
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31986D0414/decizie-ue-1986-414.md
- **Subiecte:** Argentina, autorizație de vânzare, import (UE), industria cărnii, inspecție alimentară, inspecție veterinară, produs din carne, produs original

## Articole

### Articolul 1

> (1) Statele membre autorizează numai importurile de preparate din carne provenind din întreprinderile din Argentina care figurează în anexă și conform anexei menționate anterior.
>
> (2) Totuși, statele membre pot continua să autorizeze, până la 28 februarie 1987, importurile de preparate din carne provenind din întreprinderi care nu figurează în anexă, dar care au fost recunoscute și propuse oficial de către autoritățile argentiniene, la 24 februarie 1986, cu excepția cazului în care o decizie contrară privitoare la acestea a fost luată înainte de 1 martie 1987.
>
> Comisia înaintează statelor membre lista acestor întreprinderi.
>
> (3) Preparatele din carne menționate la alineatul (1) trebuie să fie preparate din carne proaspătă originară din întreprinderi autorizate conform dispozițiilor din Directivele 64/433/CEE (3) sau 72/462/CEE ale Consiliului (4).
>
> (4) Importurile provenind din întreprinderile menționate la alineatul (1) rămân supuse și altor dispoziții din domeniul veterinar, în special celor din domeniul cerințelor de sănătate animală.

### Articolul 2

> Prezenta decizie se aplică începând cu 1 august 1986.

### Articolul 3

> Prezenta decizie va fi reexaminată și eventual modificată înainte de 1 martie 1987.

### Articolul 4

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

