# Directiva consiliului din 14 decembrie 1981 de completare a Directivelor 75/362/CEE, 77/452/CEE, 78/686/CEE și 78/1026/CEE privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de calificare ca medic, asistent medical generalist, medic stomatolog și medic veterinar, cu privire la drepturile dobândite

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31981L1057
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31981L1057/directiva-ue-1981-1057
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31981L1057/directiva-ue-1981-1057.md
- **Subiecte:** drept de reședință, libertatea de a oferi servicii, profesii în medicină, recunoașterea diplomelor

## Articole

### Articolul 1

> Articolul 9 alineatele (1) și (2) din Directiva 75/362/CEE, articolul 4 din Directiva 77/452/CEE, articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva 78/686/CEE și articolul 4 din Directiva 78/1026/CEE se aplică, de asemenea, diplomelor, certificatelor și altor titluri oficiale de calificare care constituie dovezi ale unei formări care nu respectă cerințele minime de formare prevăzute la articolele 1, 2, 3, 4, și 5 din Directiva 75/363/CEE, articolul 1 din Directiva 77/453/CEE, articolele 1, 2 și 3 din Directiva 78/687/CEE și articolul 1 din Directiva 78/1027/CEE și care s-a încheiat după punerea în aplicare a directivelor menționate, dar care a debutat înaintea punerii lor în aplicare.

### Articolul 2

> Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1982. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

### Articolul 3

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

