# Decizia Comisiei din 17 iulie 1980 de autorizare a aplicării indicațiilor prevăzute pe ambalajele semințelor de cereale

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31980D0755
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** În vigoare
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31980D0755/decizie-ue-1980-755
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31980D0755/decizie-ue-1980-755.md
- **Subiecte:** ambalaj, etichetare, norme de comercializare, semințe

## Articole

### Articolul 1

> (1) Statele membre sunt autorizate prin prezenta, sub rezerva respectării condițiilor menționate la alineatul (2), să prevadă aplicarea, sub control oficial, a indicațiilor prevăzute pe ambalajele de semințe de cereale din categoriile „semințe de bază” și „semințe certificate” de orice natură.
>
> (2) Se aplică următoarele condiții cu privire la autorizația prevăzută la alineatul (1):
>
> (a) indicațiile prescrise se tipăresc sau se ștampilează pe ambalaj într-un mod imposibil de șters;
>
> (b) punerea în pagină și culoarea tipăriturii sau a ștampilei sunt în conformitate cu modelul de etichetă folosit în statul membru în cauză;
>
> (c) dintre indicațiile prevăzute, cel puțin cele prevăzute la anexa IV partea A litera (a) punctele 3.3a și 6 din Directiva 66/402/CEE se aplică în cazul în care prelevarea de probe se efectuează în temeiul dispozițiilor articolului 7 alineatul (2) din directiva menționată anterior, această aplicare efectuându-se oficial sau sub control oficial;
>
> (d) pe lângă indicațiile prevăzute, fiecare ambalaj poartă un număr de ordine individual atribuit oficial, care a fost tipărit sau ștampilat într-un mod imposibil de șters sau care a fost perforat de întreprinderea care a realizat tipărirea ambalajului; această întreprindere informează serviciul de certificare cu privire la cantitățile de ambalaje distribuite, inclusiv cu privire la numerele de ordine ale acestora;
>
> (e) serviciul de certificare ține evidența cantităților de semințe astfel marcate, inclusiv a numărului și a conținutului ambalajelor din fiecare lot, precum și a numerelor de ordine prevăzute la litera (d);
>
> (f) evidențele producătorilor fac obiectul controlului serviciului de certificare.

### Articolul 2

> Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre condițiile în care pot folosi autorizația prevăzută la articolul 1. Comisia informează celelalte state membre cu privire la aceasta.

### Articolul 3

> Prezenta decizie se adresează statelor membre.

