# Directiva Consiliului din 21 decembrie 1977 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la amenajarea interioară a autovehiculelor (identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor)

> Reprezentare Markdown a actului UE publicat de Regra. Textul juridic este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Identificator:** CELEX 31978L0316
- **Jurisdicție:** Uniunea Europeană
- **Status:** Inactiv
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/ue/31978L0316/directiva-ue-1978-316
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/ue/31978L0316/directiva-ue-1978-316.md
- **Subiecte:** armonizare legislativă, dispozitiv de semnalizare, mecanism de conducere, norme de comercializare, omologare, standard european, standard tehnic, vehicul cu motor

## Articole

### Articolul 1

> În sensul prezentei directive, prin „vehicul” se înțelege orice autovehicul destinat circulației rutiere având minimum patru roți și o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, cu excepția vehiculelor care se deplasează pe șine, a tractoarelor și a mașinilor agricole precum și a utilajelor pentru lucrări publice.

### Articolul 2

> Statele membre nu pot să refuze acordarea omologării CEE de tip sau a omologării naționale unui vehicul din motive legate de identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor, dacă acestea sunt conforme specificațiilor prevăzute la anexele I-IV.

### Articolul 3

> Statele membre nu pot să refuze sau să interzică vânzarea, înmatricularea, introducerea în circulație sau utilizarea vehiculelor din motive legate de identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor, dacă acestea sunt conforme specificațiilor prevăzute la anexele I-IV.

### Articolul 4

> Modificările necesare pentru adaptarea specificațiilor prevăzute la anexele I-V la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

### Articolul 5

> (1) Statele membre pun în aplicare dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea sa și informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
>
> (2) Statele membre asigură comunicarea către Comisie a textelor principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin prezenta directivă.

### Articolul 6

> Prezenta directivă se adresează statelor membre.

