# Articolul 5

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 263 din 7 noiembrie 2008 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor](https://regra.ro/legislatie/romania/act/99303/lege-nr-263-2008)
- **Citare:** Articolul 5, LEGE nr. 263 din 7 noiembrie 2008 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/99303/lege-nr-263-2008/articol/5
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/99303/lege-nr-263-2008/articol/5.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/116371
- **Context în act:** Capitolul I Dispoziţii generale

## Textul articolului

> (1) Sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele fizice prevăzute la art. 4, cu vârstele cuprinse între 16 și 63 de ani, care locuiesc temporar sau definitiv în mediul rural, precum și membrii de familie ai acestora și care:
>
> a) dețin, sub orice titlu, terenuri agricole în exploatare sau sunt proprietari de terenuri forestiere, exploatări piscicole, animale, stupi de albine;
>
> b) desfășoară activități agricole în gospodăria proprie, precum și activități private nesalarizate în domeniul agricol, forestier, zootehnic, piscicol, apicol, sericicultură și altele;
>
> c) sunt membre ale societăților agricole sau ale altor forme de asociere din agricultură.
>
> (2) Nu se pot asigura în sistemul de pensii pentru agricultori persoanele care:
>
> a) urmează cursuri de învățământ organizate potrivit legii;
>
> b) sunt prevăzute la art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, sau sunt asigurate în alte sisteme de pensii neintegrate în sistemul public;
>
> c) beneficiază de una dintre categoriile de pensii acordate, potrivit legii, din sistemul public de pensii sau din alte sisteme de pensii.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
