# Articolul 25

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [REGULAMENT nr. 18 din 14 decembrie 2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii](https://regra.ro/legislatie/romania/act/96837/regulament-nr-18-2006)
- **Citare:** Articolul 25, REGULAMENT nr. 18 din 14 decembrie 2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/96837/regulament-nr-18-2006/articol/25
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/96837/regulament-nr-18-2006/articol/25.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/128210
- **Context în act:** Capitolul II Fondurile proprii la nivel individual › Secţiunea a 3-a Fondurile proprii totale

## Textul articolului

> (1) Pentru determinarea fondurilor proprii, următoarele elemente vor fi deduse, jumătate din fondurile proprii de nivel 1, calculate potrivit art. 4, 5 și art. 6 alin. (1), și jumătate din fondurile proprii de nivel 2, calculate potrivit art. 15 și 16, după aplicarea limitelor prevăzute la art. 24 alin. (1):
>
> a) valoarea acțiunilor și a altor titluri de capital deținute în alte instituții de credit sau financiare care depășesc 10% din capitalul social al acestora;
>
> b) creanțele și instrumentele subordonate, de tipul celor prevăzute de art. 15 alin. (2) lit. c) și alin. (3), pe care o instituție de credit le înregistrează față de instituții de credit sau instituții financiare în capitalul cărora înregistrează dețineri de acțiuni și alte titluri de capital ce depășesc 10% din capitalul social al acestora;
>
> c) partea din valoarea totală a deținerilor de acțiuni și alte titluri de capital mai mici sau egale cu 10% din capitalul social al altor instituții de credit sau instituții financiare, a creanțelor și a instrumentelor subordonate de tipul celor prevăzute de art. 15 alin. (2) lit. c) și alin. (3), pe care o instituție de credit le înregistrează față de instituții de credit sau instituții financiare, altele decât cele prevăzute la lit. a) și lit. b), parte ce depășește 10% din nivelul fondurilor proprii ale instituției de credit determinat înaintea deducerii elementelor prevăzute în prezentul alineat la lit. a)-e);
>
> d) participațiile pe care o instituție de credit le deține în societăți de asigurare, societăți de reasigurare, societăți holding de asigurare;
>
> e) instrumentele de tipul celor prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. c) și art. 15 alin. (3) pe care o instituție de credit le deține în societăți de asigurare, societăți de reasigurare, societăți holding de asigurare în care o instituție de credit deține o participație;
>
> f) în cazul instituțiilor de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor, valorile negative rezultate din calculul efectuat potrivit art. 65 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 15/20/2006, cu modificările și completările ulterioare, și valorile pierderii așteptate calculate potrivit art. 61 și art. 62 din cadrul aceluiași regulament;
>
> g) valorile expunerilor aferente pozițiilor din securitizare care primesc o pondere de risc de 1250% în conformitate cu prevederile Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/16/2010, cu excepția cazurilor în care au fost luate în considerare la calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor în vederea determinării cerințelor de capital potrivit art. 126 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și art. 2 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 13/18/2006, cu modificările și completările ulterioare, după cum se menționează în cadrul aceluiași regulament;
>
> h) alte elemente deductibile stabilite în conformitate cu prevederile art. 26 din prezentul regulament.
>
> (2) În vederea determinării fondurilor proprii totale ale cooperativelor de credit, participațiile acestora la casa centrală se vor deduce jumătate din fondurile proprii de nivel 1, calculate potrivit art. 4, 5 și art. 6 alin. (1), și jumătate din fondurile proprii de nivel 2, calculate potrivit art. 15 și art. 16, după aplicarea limitelor prevăzute la art. 24 alin. (1).
>
> (3) În situația în care jumătate din valoarea elementelor deductibile prevăzute la alin. (1) și, după caz, alin. (2) depășește nivelul fondurilor proprii de nivel 2, calculat potrivit prevederilor art. 15 și art. 16, suma aflată în exces se deduce din nivelul fondurilor proprii de nivel 1, calculat potrivit prevederilor art. 4, 5 și art. 6 alin. (1).

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
