# Articolul 6

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 245 din 29 februarie 2008 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice" în cadrul axei prioritare "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului" din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013](https://regra.ro/legislatie/romania/act/93604/ordin-nr-245-2008)
- **Citare:** Articolul 6, ORDIN nr. 245 din 29 februarie 2008 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice" în cadrul axei prioritare "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului" din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/93604/ordin-nr-245-2008/articol/6
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/93604/ordin-nr-245-2008/articol/6.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/93604?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Secţiunea 1 Cheltuieli eligibile pentru proiectele de infrastructură de turism de utilitate publică, care nu intră sub incidenţa regulilor de ajutor de stat

## Textul articolului

> (1) Sunt eligibile cheltuielile privind organizarea de șantier, referitoare la cheltuieli privind lucrările de construcții și instalații aferente organizării de șantier, precum și activitățile conexe organizării de șantier și cotele legale.
>
> (2) Cheltuielile eligibile efectuate pentru organizarea de șantier cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării condițiilor de desfășurare a activității de construcții-montaj.
>
> (3) Pentru realizarea lucrărilor de construcții și instalații aferente organizării de șantier, cheltuielile considerate eligibile sunt cele efectuate pentru lucrările de nivelări ale terenurilor naturale, dezafectări locale de căi de comunicație sau construcții, branșarea la utilități, realizarea de căi de acces.
>
> (4) Cheltuielile eligibile aferente activităților conexe organizării de șantier includ cheltuielile pentru:
>
> a) obținerea autorizației de execuție a lucrărilor de organizare de șantier;
>
> b) taxele de amplasament;
>
> c) contractele temporare cu furnizorii de utilități și cu unitățile de salubrizare.
>
> (5) Cheltuielile considerate eligibile pentru comisioane, taxe și cote legale cuprind, după caz:
>
> a) cota aferentă inspecției pentru controlul calității lucrărilor de construcții;
>
> b) cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții,
>
> c) cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
