# Articolul 8

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali](https://regra.ro/legislatie/romania/act/90301/lege-nr-35-2008)
- **Citare:** Articolul 8, LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/90301/lege-nr-35-2008/articol/8
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/90301/lege-nr-35-2008/articol/8.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/156752
- **Context în act:** Titlul I Alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului › Capitolul I Dispoziţii generale

## Textul articolului

> (1) Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul, potrivit delimitării făcute conform art. 18.
>
> (2) Cetățenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, își exercită dreptul de vot la una dintre secțiile de votare din acea țară în care își au domiciliul sau reședința, în condițiile prezentului titlu.
>
> (3) Personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare își exercită dreptul de vot la secția de votare constituită pe lângă misiunea diplomatică sau oficiul consular la care își desfășoară activitatea. Acesta va fi înscris în lista electorală suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare și va putea vota pe baza pașaportului diplomatic sau a pașaportului de serviciu.
>
> (3^1) Militarii, polițiștii și personalul civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operațiuni din străinătate își exercită dreptul de vot la orice secție de votare constituită în țara în care își desfășoară misiunea. Aceștia vor fi înscriși în lista electorală suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare și vor vota în baza pașaportului de serviciu.
>
> Alin. (3^1) al art. 8 a fost introdus de pct. 1 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 20 noiembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 23 noiembrie 2012.
>
> (4) Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum și persoanele însărcinate cu menținerea ordinii votează la secția la care își desfășoară activitatea, după înscrierea lor în lista electorală suplimentară, dacă este cazul, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu uninominal în care se află secția de votare respectivă și sunt arondați, conform domiciliului, în altă secție de votare a aceluiași colegiu uninominal, iar candidații pot vota la oricare dintre secțiile de votare din cadrul colegiului uninominal în care candidează.
>
> (5) Alegătorii care au fost înscriși în registrul electoral cu adresa de reședință votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au reședința, potrivit delimitării făcute conform art. 18, și unde sunt înscriși în copia de pe lista electorală permanentă.
>
> Art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 27 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
