# Articolul I

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 145 din 13 februarie 2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale](https://regra.ro/legislatie/romania/act/89653/hotarare-nr-145-2008)
- **Citare:** Articolul I, HOTĂRÂRE nr. 145 din 13 februarie 2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/89653/hotarare-nr-145-2008/articol/I
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/89653/hotarare-nr-145-2008/articol/I.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/89653?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Hotărârea Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
>
> 1. La articolul 2, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 2. - (1) Comisia are în componența sa 11 membri, după cum urmează:
>
> a) 6 reprezentanți ai Ministerului Economiei și Finanțelor, inclusiv președintele Comisiei;
>
> b) 2 reprezentanți ai Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
>
> c) 3 reprezentanți ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale."
>
> 2. La articolul 6, după alineatul 1 se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:
>
> "(2) Ordonatorii principali de credite au obligația ca, în cazul în care contractează și/sau garantează finanțări rambursabile interne și externe, să publice pe pagina de internet a unităților administrativ-teritoriale respective, pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, următoarele date:
>
> a) hotărârea Comisiei, precum și orice modificări și/sau completări ale acesteia;
>
> b) valoarea finanțării rambursabile contractate și/sau garantate, în valută de contract;
>
> c) gradul de îndatorare a unității administrativ-teritoriale;
>
> d) durata serviciului datoriei publice locale a fiecărei finanțări rambursabile, cu precizarea perioadei de grație și a perioadei de rambursare, exprimată în luni;
>
> e) dobânzile, comisioanele și orice alte costuri aferente fiecărei finanțări rambursabile;
>
> f) plățile efectuate din fiecare finanțare rambursabilă.
>
> (3) Datele prevăzute la alin. (2) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancțiunile prevăzute de lege."
>
> 3. La anexa nr. 1 articolul 1 alineatul (5), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> "d) situația financiară privind contul de execuție a bugetului local al unității administrativ-teritoriale pentru ultimii 3 ani anteriori anului în care se solicită autorizarea contractării și/sau garantării finanțării rambursabile, avizate de unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, precum și contul de execuție la finele lunii precedente solicitării autorizării, certificat de aceasta;".
>
> 4. La anexa nr. 1 articolul 1 alineatul (5), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
>
> "i) situația eșalonării pe ani a tragerilor din finanțarea rambursabilă pentru care se solicită autorizarea."
>
> 5. La anexa nr. 1 articolul 1, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (5^1) și (5^2), cu următorul cuprins:
>
> "(5^1) Pentru calculul gradului de îndatorare se va avea în vedere media veniturilor proprii realizate, prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, pe ultimii 3 ani anteriori anului în care se solicită autorizarea finanțării rambursabile, care urmează să fie contractată și/sau garantată.
>
> (5^2) Totalul datoriilor aferente finanțărilor rambursabile contractate și/sau garantate, reprezentând ratele scadente, dobânzile și comisioanele aferente acestora, inclusiv al finanțărilor rambursabile pentru a căror contractare și/sau garantare se solicită autorizarea, nu poate depăși 30% din media prevăzută la alin. (5^1), pe fiecare an din întreaga durată a serviciului datoriei publice locale a finanțărilor respective."
>
> 6. La anexa nr. 1 articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
>
> "(4^1) În situația în care pe parcursul executării contractului/acordului de finanțare rambursabilă apar modificări în structura efectuării tragerilor față de cea autorizată de Comisie, ordonatorul principal de credite are obligația de a le notifica imediat Comisiei, în vederea obținerii noii autorizări, prealabil reeșalonării tragerilor din finanțarea rambursabilă respectivă."
>
> 7. Anexele nr. 1.2 și 1.3 la normele și procedurile la anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.
>
> 8. La anexa nr. 2 articolul 6, litera a) se abrogă.
>
> 9. La anexa nr. 2 articolul 8, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
>
> "(1^1) În conținutul hotărârii Comisiei se menționează și eșalonarea pe ani a tragerilor din finanțarea rambursabilă pentru care se solicită autorizarea, potrivit situației prezentate de către ordonatorul principal de credite."
>
> 10. În tot cuprinsul hotărârii, cu excepția denumirii Comisiei, termenul "împrumut" se înlocuiește cu sintagma "finanțare rambursabilă".

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
