# Articolul UNIC

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 123 din 6 februarie 2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004](https://regra.ro/legislatie/romania/act/89507/hotarare-nr-123-2008)
- **Citare:** Articolul UNIC, HOTĂRÂRE nr. 123 din 6 februarie 2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/89507/hotarare-nr-123-2008/articol/UNIC
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/89507/hotarare-nr-123-2008/articol/UNIC.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/89507?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 27 august 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
>
> 1. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
>
> "(2) Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă ajutor financiar potrivit Legii nr. 269/2004 este un calculator cu procesor 2 Ghz, 1 GB RAM și 160 GB hard-disk și software de bază."
>
> 2. La articolul 2 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
>
> "b) au un venit brut pe membru de familie sub 150 lei."
>
> 3. La articolul 11, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 11. - (1) În termen de 5 zile de la data publicării listei nominale a beneficiarilor pe portalul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului se pot depune contestații la comisia de contestații din cadrul inspectoratului școlar județean/al municipiului București, respectiv din cadrul instituției de învățământ superior."
>
> 4. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
>
> 5. La anexa nr. 3, textul notei de subsol corespunzătoare asteriscului va avea următorul cuprins:
>
> "*) Culoarea fundalului bonului valoric, pentru anul 2008, este galben deschis."
>
> PRIM-MINISTRU
>
> CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
>
> Contrasemnează:
>
> Ministrul educației, cercetării și tineretului, Cristian Mihai Adomniței
>
> București, 6 februarie 2008.
>
> Nr. 123.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
