# Articolul 1 — Prevederi generale și scopul aplicării

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 307 din 13 noiembrie 2007 pentru acceptarea Protocolului privind resturile explozive de război (Protocolul V), adoptat la Geneva la 28 noiembrie 2003, adiţional la Convenţia privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare, semnată de România la New York la 8 aprilie 1982](https://regra.ro/legislatie/romania/act/87132/lege-nr-307-2007)
- **Citare:** Articolul 1, Prevederi generale și scopul aplicării, LEGE nr. 307 din 13 noiembrie 2007 pentru acceptarea Protocolului privind resturile explozive de război (Protocolul V), adoptat la Geneva la 28 noiembrie 2003, adiţional la Convenţia privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare, semnată de România la New York la 8 aprilie 1982
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/87132/lege-nr-307-2007/articol/1
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/87132/lege-nr-307-2007/articol/1.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/87132?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> 1. În conformitate cu Carta Națiunilor Unite și cu regulile de drept internațional din domeniul conflictelor armate aplicabil lor, înaltele părți contractante au convenit să se conformeze obligațiilor specificate în acest protocol, atât individual, cât și în cooperare cu alte înalte părți contractante, pentru a minimiza riscurile generate de resturile explozive de război și efectele acestora în situațiile postconflict.
>
> 2. Acest protocol se aplică în cazul resturilor explozive de război ce se găsesc în zona de uscat, incluzând apele interne, a înaltelor părți contractante.
>
> 3. Acest protocol se aplică situațiilor rezultate din conflictele la care se face referire în art. 1 paragrafele 1-6 ale Convenției privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare (Convenție), așa cum a fost amendată la 21 decembrie 2001.
>
> 4. Art. 3, 4, 5 și 8 se aplică în cazul resturilor explozive de război, altele decât cele existente, așa cum sunt ele definite în art. 2 paragraful 5.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
