# Articolul 16 — Procedura de amendare

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE Nr. 98 din 23 septembrie 1996 pentru aderarea României la Convenţia internationala privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, inclusiv la anexa acesteia, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983](https://regra.ro/legislatie/romania/act/8529/lege-nr-98-1996)
- **Citare:** Articolul 16, Procedura de amendare, LEGE Nr. 98 din 23 septembrie 1996 pentru aderarea României la Convenţia internationala privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, inclusiv la anexa acesteia, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/8529/lege-nr-98-1996/articol/16
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/8529/lege-nr-98-1996/articol/16.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/8529?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> 1. Consiliul poate recomanda părților contractante amendamente la prezenta convenție.
>
> 2. Orice parte contractantă poate notifica secretarului general ca formulează o obiectie la un amendament recomandat și poate ulterior să-și retragă aceasta obiectie în termenul precizat la paragraful 3 al prezentului articol.
>
> 3. Orice amendament recomandat este considerat acceptat la expirarea unui termen de 6 luni de la data la care secretarul general a notificat respectivul amendament, cu condiția ca, până la expirarea acestui termen, sa nu existe nici o obiectie.
>
> 4. Amendamentele acceptate intră în vigoare pentru toate părțile contractante la una dintre următoarele date:
>
> a) în cazul în care amendamentul recomandat este notificat înainte de 1 aprilie, data intrării în vigoare va fi 1 ianuarie a celui de-al doilea an care urmează datei acestei notificări; sau
>
> b) în cazul în care amendamentul recomandat este notificat la 1 aprilie sau ulterior, data intrării în vigoare va fi 1 ianuarie a celui de-al treilea an care urmează datei acestei notificări.
>
> 5. Nomenclaturile statistice ale fiecărei părți contractante, precum și nomenclatura sa tarifara sau, în cazul prevăzut la paragraful 1 subparagraful c) al art. 3, nomenclatura sa tarifara și statistica combinata trebuie să fie puse în concordanta cu Sistemul armonizat amendat la data prevăzută la paragraful 4 al prezentului articol.
>
> 6. Orice stat sau uniune vamală sau economică ce semnează prezenta convenție fără rezerva ratificării, care o ratifica sau care adera la ea, se considera ca a acceptat toate amendamentele care, la data când acest stat sau uniune a devenit parte contractantă, au intrat în vigoare sau care au fost acceptate conform prevederilor paragrafului 3 al prezentului articol.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
