# Articolul UNIC

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 128 din 5 mai 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii](https://regra.ro/legislatie/romania/act/81825/lege-nr-128-2007)
- **Citare:** Articolul UNIC, LEGE nr. 128 din 5 mai 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/81825/lege-nr-128-2007/articol/UNIC
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/81825/lege-nr-128-2007/articol/UNIC.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/81825?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, se modifică și se completează după cum urmează:
>
> 1. După alineatul (4) al articolului 257 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
>
> "(5) Activitatea Consiliului este controlată de Parlament printr-o comisie parlamentară."
>
> 2. La articolul 258, alineatele (1)-(3) vor avea următorul cuprins:
>
> "Art. 258. - (1) Consiliul este condus de un președinte numit dintre membrii săi.
>
> (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), președintele este numit de Parlament, la propunerea comisiei parlamentare ce exercită controlul, dintre membrii Consiliului.
>
> (3) Președintele este numit pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată a mandatului."
>
> 3. La articolul 292, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
>
> "(2) Guvernul, la propunerea președintelui Consiliului, poate aproba prin hotărâre suplimentarea numărului personalului tehnico-administrativ stabilit în conformitate cu art. 260 alin. (1)."
>
> Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
>
> PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
>
> BOGDAN OLTEANU
>
> PREȘEDINTELE SENATULUI
>
> NICOLAE VĂCĂROIU
>
> București, 5 mai 2007.
>
> Nr. 128.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
