# Articolul 7

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 405 din 4 mai 2007 privind funcţionarea Secretariatului General al Guvernului](https://regra.ro/legislatie/romania/act/81736/hotarare-nr-405-2007)
- **Citare:** Articolul 7, HOTĂRÂRE nr. 405 din 4 mai 2007 privind funcţionarea Secretariatului General al Guvernului
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/81736/hotarare-nr-405-2007/articol/7
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/81736/hotarare-nr-405-2007/articol/7.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/151138

## Textul articolului

> (1) Structura organizatorică și numărul maxim de posturi ale Secretariatului General al Guvernului se aprobă prin decizie a primului-ministru.
>
> Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 211 din 4 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 9 martie 2009.
>
> (2) În structura Secretariatului General al Guvernului pot funcționa direcții generale, direcții, servicii, birouri și compartimente, după caz.
>
> (2^1) Direcțiile, serviciile, birourile și compartimentele din structura Secretariatului General al Guvernului deservesc și aparatul propriu de lucru al primului-ministru.
>
> Alin. (2^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 211 din 4 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 9 martie 2009.
>
> (3) Structura organizatorică detaliată, circuitul documentelor, atribuțiile și sarcinile compartimentelor din cadrul Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului.
>
> (4) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile individuale ale personalului Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin fișa postului, care se întocmește pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare.
>
> (5) Abrogat.
>
> Alin. (5) al art. 7 a fost abrogat de litera d) a art. 3 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 24 din 18 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 20 martie 2009.
>
> (6) Personalul Secretariatului General al Guvernului este salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile personalului din aparatul de lucru al Guvernului.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
