# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 385 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale](https://regra.ro/legislatie/romania/act/81530/hotarare-nr-385-2007)
- **Citare:** Articolul 2, HOTĂRÂRE nr. 385 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/81530/hotarare-nr-385-2007/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/81530/hotarare-nr-385-2007/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/81530
- **Context în act:** Capitolul I Dispoziţii generale

## Textul articolului

> (1) Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale exercită următoarele funcții:
>
> a) de strategie, prin care se elaborează, în conformitate cu politica economică a Guvernului, normele Uniunii Europene și tendințele pe plan mondial, strategia de dezvoltare în domeniile sale de activitate și se proiectează mecanismele financiare necesare;
>
> b) de reglementare, prin care se asigură, în conformitate cu strategia Guvernului, realizarea cadrului juridic și elaborarea reglementărilor specifice activităților din domeniile sale de activitate;
>
> c) de administrare, prin care se asigură administrarea proprietății publice și private a statului, precum și gestionarea fondurilor și serviciilor pentru care statul este responsabil, în domeniul său de activitate;
>
> d) de gestionare a fondurilor europene și naționale alocate dezvoltării rurale, agriculturii și pisciculturii;
>
> e) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern și extern, în domeniul său de activitate și în limitele stabilite prin actele normative în vigoare;
>
> f) de autoritate de stat, prin care se asigură implementarea, urmărirea și controlul aplicării și respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate;
>
> g) de autoritate de management pentru:
>
> - agricultură și dezvoltare rurală pentru Programul SAPARD, Programul național de dezvoltare rurală și pentru Programul operațional sectorial pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, prin Direcția generală dezvoltare rurală;
>
> - domeniul pescuitului, în cadrul Programului operațional sectorial pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, prin Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.
>
> (2) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este autoritatea competentă pentru organizarea, implementarea și funcționarea Rețelei de informații contabile agricole RICA.
>
> (3) În structura Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în coordonarea directă a ministrului, funcționează Autoritatea competentă pentru acreditarea agențiilor de plăți pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit și a Organismului coordonator al agențiilor de plăți pentru agricultură, dezvoltare rurală și pescuit, care acordă și/sau retrage acreditarea de funcționare a acestora.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
