# Articolul 20

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 31 din 15 ianuarie 2007 privind reorganizarea şi functionarea Academiei Oamenilor de Stiinta din România](https://regra.ro/legislatie/romania/act/78685/lege-nr-31-2007)
- **Citare:** Articolul 20, LEGE nr. 31 din 15 ianuarie 2007 privind reorganizarea şi functionarea Academiei Oamenilor de Stiinta din România
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/78685/lege-nr-31-2007/articol/20
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/78685/lege-nr-31-2007/articol/20.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/267082
- **Context în act:** Capitolul V Finanțarea și patrimoniul AOSR

## Textul articolului

> (1) Fondurile necesare funcționării AOSR se asigură în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
>
> (1^1) Veniturile proprii realizate de către AOSR se gestionează în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
>
> (2) Veniturile proprii ale AOSR provin din: programe de cercetare, donații, sponsorizări, taxe, chirii, publicații, studii, prestații editoriale, consultații științifice, studii pentru avize, lucrări de exploatare a unor bunuri mobile și imobile din patrimoniul propriu, precum și din alte activități realizate.
>
> (2^1) Centrele de cercetare din cadrul secțiilor științifice de specialitate funcționează având la bază criteriul rentabilității și principiul autofinanțării. Din fondurile atrase - granturi, sponsorizări, donații, alte bunuri - și din veniturile realizate de acestea, 80% rămân la dispoziția exclusivă a centrelor de cercetare pentru susținerea și finanțarea activității proprii, iar restul de 20% constituie venit propriu al AOSR.
>
> (2^2) Activitatea institutelor și a centrelor de cercetare științifică din cadrul AOSR se organizează ca activitate finanțată integral din venituri proprii și este supusă legislației privind finanțele publice. Bugetul de venituri și cheltuieli pentru activități finanțate integral din veniturile proprii se aprobă odată cu bugetul AOSR.
>
> (2^3) Funcția de președinte este retribuită la nivel de membru al Guvernului, iar funcțiile de vicepreședinte și secretar științific, la nivel de secretar de stat.
>
> Alin. (2^3) al art. 20 a revenit la forma inițială ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 79 din 1 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010 de către LEGEA nr. 215 din 2 iulie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 3 iulie 2013.
>
> (2^4) Salarizarea personalului din aparatul de lucru al AOSR se face în condițiile aplicabile personalului bugetar.
>
> (2^5) Abrogat.
>
> (2^6) Drepturile salariale pentru personalul bugetar din aparatul de lucru al AOSR se acordă conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
>
> a) pentru funcțiile de conducere, conform anexei nr. VIII cap. II lit. A pct. I subpct. 1 lit. a);
>
> b) pentru funcțiile de execuție, conform anexei nr. VIII cap. II lit. A pct. I subpct. 1 lit. b);
>
> c) pentru personalul de execuție administrativ, conform anexei nr. VIII cap. II lit. C lit. b);
>
> d) pentru personalul din editura AOSR, conform anexei nr. III cap. IV lit. b);
>
> e) pentru personalul din biblioteca AOSR, conform anexei nr. III cap. II lit. b);
>
> f) pentru personalul din cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare, conform anexei nr. I cap. II lit. a) și b).
>
> (3) Patrimoniul AOSR este alcătuit din:
>
> a) bunuri mobile și imobile;
>
> b) bunuri mobile și imobile, proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, atribuite în administrare sau în folosință în condițiile legii;
>
> c) alte bunuri dobândite potrivit legii.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 8
- 2023-05-19 — LEGEA nr. 121 din 15 mai 2023 — (la 19-05-2023, Alineatul (1) din Articolul 20 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 121 din 15 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 16 mai 2023 )
- 2023-05-19 — LEGEA nr. 121 din 15 mai 2023 — (la 19-05-2023, Articolul 20 din Capitolul V a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 121 din 15 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 16 mai 2023 )
- 2023-05-19 — LEGEA nr. 121 din 15 mai 2023 — (la 19-05-2023, Alineatul (2^4) din Articolul 20 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 121 din 15 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 16 mai 2023 )
- 2023-05-19 — LEGEA nr. 121 din 15 mai 2023 — (la 19-05-2023, Articolul 20 din Capitolul V a fost completat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 121 din 15 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 16 mai 2023 )
- 2013-09-02 — ORDONANȚA nr. 29 din 27 august 2013 — (la 02-09-2013, Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 3 al art. 12 din ORDONANȚA nr. 29 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 30 august 2013. )
- 2013-09-02 — ORDONANȚA nr. 29 din 27 august 2013 — (la 02-09-2013, Alin. (2^5) al art. 20 a fost abrogat de pct. 4 al art. 12 din ORDONANȚA nr. 29 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 30 august 2013. )
- 2009-07-02 — LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009 — (la 02-07-2009, Alin. (2^2) al art. 20 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 241 din 23 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 445 din 29 iunie 2009. )
- 2007-11-11 — LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007 — (la 11-11-2007, Alin. (2^1) al art. 20 a fost introdus de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 296 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 8 noiembrie 2007. )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 2
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 771 — 22.10.2020 · art. 20 alin. (1) din Legea nr. 31/2007
  rii procedurii legislative, legiuitorul a avut în vedere actuala reglementare a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 31/2007, care prevede că modalitatea de finanțare a cheltuielilor se face de la bugetul de stat și din venituri proprii, precum...
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 449 — 24.06.2021 · art. 20 din Legea nr. 31/2007
  021. 4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 20 din Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România (denumită în continuare — Academia) reglementează...

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
