# Articolul 22

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă](https://regra.ro/legislatie/romania/act/77051/oug-nr-86-2006)
- **Citare:** Articolul 22, ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/77051/oug-nr-86-2006/articol/22
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/77051/oug-nr-86-2006/articol/22.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/304536
- **Context în act:** Capitolul II Forme de exercitare a profesiei › Secţiunea a 2-a

## Textul articolului

> (1) Practicianul în insolvență își poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu înștiințarea UNPIR.
>
> (2) Formele de exercitare a profesiei de practician în insolvență se pot transforma în oricare dintre celelalte forme de exercitare a profesiei, fără a intră în lichidare.
>
> (3) Transformarea se poate realiza separat sau odată cu reorganizarea formelor de exercitare a profesiei de practician în insolvență prin fuziune, absorbție, divizare totală sau parțială.
>
> (4) Fuziunea se face prin absorbirea unei societăți profesionale de către o altă societate sau prin contopirea a două ori a mai multor societăți pentru a alcătui o societate nouă.
>
> (5) Divizarea totală se face prin împărțirea întregului patrimoniu, inclusiv a portofoliului de dosare al unei societăți care își încetează existența, între două sau mai multe societăți existente sau care iau astfel ființă.
>
> (6) Divizarea parțială reprezintă desprinderea unei părți din patrimoniul de afectațiune profesională, astfel cum este reflectat în evidențele financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei supuse divizării parțiale.
>
> (7) În cazul transformării unei forme de exercitare a profesiei, practicienii în insolvență titulari ai cabinetelor individuale, cabinetele asociate, asociații societăților profesionale și ai societăților profesionale cu răspundere limitată pot aporta cota-parte indiviză din patrimoniul de afectațiune profesională. Această operațiune se face conform evidențelor financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă, aporturile transferate operând la valoarea nominală reflectată în aceste evidențe.
>
> (8) Practicianul în insolvență este obligat să înștiințeze în scris filiala UNPIR din care face parte despre orice modificare intervenită în forma de exercitare a profesiei.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
