# Articolul 6

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [NORMĂ nr. 15 din 2 august 2006 privind transmiterea indicatorilor primari prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Naţională a României](https://regra.ro/legislatie/romania/act/74631/norma-nr-15-2006)
- **Citare:** Articolul 6, NORMĂ nr. 15 din 2 august 2006 privind transmiterea indicatorilor primari prin intermediul Sistemului informatic de raportare către Banca Naţională a României
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/74631/norma-nr-15-2006/articol/6
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/74631/norma-nr-15-2006/articol/6.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/113895
- **Context în act:** Capitolul II Raportarea indicatorilor primari

## Textul articolului

> (1) În cazul constatării de către entitățile raportoare a unor defecțiuni tehnice privind funcționarea SIRBNR care compromit transmiterea indicatorilor primari, persoanele împuternicite în conformitate cu art. 5 înștiințează de îndată Banca Națională a României. Dacă aceste defecțiuni nu se pot remedia în timp util, entitățile raportoare transmit indicatorii primari prin modalitatea alternativă convenită cu Banca Națională a României.
>
> (2) În cazul constatării de către Banca Națională a României a unor defecțiuni tehnice ale SIRBNR, aceasta informează entitățile raportoare și împreună convin asupra modalității alternative de transmitere a indicatorilor primari. Banca Națională a României informează entitățile raportoare cu privire la repunerea în funcțiune a SIRBNR.
>
> (3) În cazul transmiterii indicatorilor primari prin modalitatea alternativă, entitățile raportoare au obligația de a verifica autenticitatea datelor încărcate în sistem și de a solicita corectarea eventualelor erori, în prima zi lucrătoare de după data înștiințării de restabilire a condițiilor normale de lucru. În absența solicitării de corectare a datelor stocate în sistem, se consideră că entitatea raportoare confirmă autenticitatea acestora.
>
> Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din NORMA nr. 9 din 21 octombrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 766 din 10 noiembrie 2009.
>
> (4) Modalitățile alternative de transmitere a indicatorilor primari sunt stabilite prin regulile de sistem.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
