# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [HOTĂRÂRE nr. 735 din 7 iunie 2006 privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solventilor organici în anumite vopsele, lacuri şi în produsele de refinisare a suprafeţelor vehiculelor](https://regra.ro/legislatie/romania/act/72697/hotarare-nr-735-2006)
- **Citare:** Articolul 2, HOTĂRÂRE nr. 735 din 7 iunie 2006 privind limitarea emisiilor de compuşi organici volatili datorate utilizării solventilor organici în anumite vopsele, lacuri şi în produsele de refinisare a suprafeţelor vehiculelor
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/72697/hotarare-nr-735-2006/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/72697/hotarare-nr-735-2006/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/136048

## Textul articolului

> Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos semnifica după cum urmeaza:
>
> a) acoperire - orice amestec, inclusiv toți solventii organici sau amestecuri care conțin solventi organici necesari pentru aplicarea corespunzătoare a acestuia, folosit pentru obtinerea unei pelicule cu efect decorativ, de protecție sau alte efecte functionale asupra unei suprafete;
>
> b) autoritate competentă - autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu și autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului, organizate la nivel județean și regional, care îndeplinesc obligațiile ce decurg din prezenta hotărâre;
>
> Lit. b) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.197 din 30 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 867 din 8 decembrie 2011.
>
> c) compus organic - orice compus care contine cel puțin elementul carbon și unul sau mai multe dintre elementele urmatoare: hidrogen, oxigen, sulf, fosfor, siliciu, azot sau un halogen, cu excepția oxizilor de carbon, a carbonatilor și a bicarbonatilor anorganici;
>
> d) compus organic volatil - orice compus organic având un punct de fierbere initial mai mic sau egal cu 250° C, masurat la o presiune standard de 101,3 kPa;
>
> e) continut de compusi organici volatili - masa de compusi organici volatili exprimata în grame/litru (g/l) în formula unui produs în starea sa gata pentru utilizare. Masa de compusi organici volatili, într-un anumit produs dat, care reactioneaza chimic în timpul uscarii și care formeaza parte a stratului de acoperire nu este considerata ca parte a continutului de compusi organici volatili;
>
> f) introducerea pe piața - actiunea de a face un produs disponibil tertilor, contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii și/sau a utilizarii. Importul pe teritoriul României înseamnă "introducerea pe piața" în sensul prevederilor prezentei hotărâri;
>
> g) pelicula de protecție - un strat continuu rezultat din aplicarea uneia sau mai multor acoperiri pe o suprafața;
>
> h) amestec - mixtură sau soluție compusă din două sau mai multe substanțe.
>
> Lit. h) a art. 2 a fost modificată de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 372 din 14 aprilie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 28 aprilie 2010.
>
> i) solvent organic - orice compus organic volatil folosit separat sau în combinație cu alte substanțe ori amestecuri, fără a suferi modificări chimice, pentru a dizolva sau dilua materii prime, produse sau deșeuri, ori care este utilizat ca agent de curățare pentru a dizolva impurități, ca mediu de dispersie, regulator de viscozitate, regulator de tensiune superficială, plastifiant sau conservant;
>
> Lit. i) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.197 din 30 noiembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 867 din 8 decembrie 2011.
>
> j) strat de acoperire pe bază de apa - strat de acoperire a cărui viscozitate este ajustata cu ajutorul apei;
>
> k) strat de acoperire pe bază de solvent - strat de acoperire a cărui viscozitate este ajustata cu ajutorul unui solvent organic;
>
> l) substante - orice element chimic și compusii săi, în stare naturala sau rezultati în urma unor procese industriale, sub forma solida, lichida ori gazoasa.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
