# Articolul 89 — Acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul în România](https://regra.ro/legislatie/romania/act/71808/lege-nr-122-2006)
- **Citare:** Articolul 89, Acordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României, LEGE nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul în România
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/71808/lege-nr-122-2006/articol/89
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/71808/lege-nr-122-2006/articol/89.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/297291
- **Context în act:** Capitolul V Procedura de azil › Secţiunea a 5-a Procedura de soluționare a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil

## Textul articolului

> (1) În cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 88 alin. (1), străinul are permisiunea de a rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 zile de la data înregistrării cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.
>
> (2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică atunci când:
>
> a) din documentele de la dosar rezultă că depunerea cererii este făcută în mod abuziv pentru a împiedica scoaterea străinului de pe teritoriul României;
>
> b) străinul depune o cerere de acces la o nouă procedură de azil, după ce anterior o cerere de acest tip a fost respinsă ca inadmisibilă sau, dacă în urma acordării accesului la o nouă procedură de azil, cererea sa a fost respinsă ca evident nefondată.
>
> (2^1) Prevederile alin. (2) se aplică numai în situația în care se consideră că prin punerea în executare a deciziei de returnare nu se aduce atingere principiului nereturnării.
>
> (3) În cazurile prevăzute la alin. (2) se va emite de îndată o hotărâre prin care se justifică neacordarea permisiunii de a rămâne pe teritoriul României. Această hotărâre se comunică direct străinului care a fost informat cu privire la data la care trebuie să se prezinte la sediul structurii specializate pe probleme de azil a Inspectoratului General pentru Imigrări. În cazul în care străinul nu se prezintă la data stabilită și nici nu prezintă motive care să justifice absența sa, comunicarea se face potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (2) și (3), care se aplică în mod corespunzător.
>
> (4) Împotriva hotărârii prevăzute la alin. (3) se poate face plângere în termen de doua zile de la comunicare.
>
> (5) Soluționarea plângerii este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află structura specializată pe probleme de azil a Oficiului Român pentru Imigrări care a emis hotărârea. Dispozițiile art. 56 se aplică în mod corespunzător.
>
> (6) Hotărârea instanței prevăzute la alin. (5) este irevocabilă.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 4
- 2015-12-24 — LEGEA nr. 331 din 16 decembrie 2015 — (la 24-12-2015, Alin. (2) al art. 89 a fost modificat de pct. 77 al art. I din LEGEA nr. 331 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 21 decembrie 2015. )
- 2015-12-24 — LEGEA nr. 331 din 16 decembrie 2015 — (la 24-12-2015, Alin. (2^1) al art. 89 a fost introdus de pct. 78 al art. I din LEGEA nr. 331 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 21 decembrie 2015. )
- 2015-12-24 — LEGEA nr. 331 din 16 decembrie 2015 — (la 24-12-2015, Alin. (3) al art. 89 a fost modificat de pct. 79 al art. I din LEGEA nr. 331 din 16 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 21 decembrie 2015. )
- 2008-12-02 — ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 187 din 25 noiembrie 2008 — (la 02-12-2008, Alin. (5) al art. 89 a fost modificat de pct. 10 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 187 din 25 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 2 decembrie 2008. )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 1
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 1.352 — 13.10.2011 · art. 89 alin. (1) din Legea nr. 122/2006
  procedură de azil. Autorul excepției susține că, prevalându-se de dispozițiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 122/2006, Oficiul Român pentru Imigrări va emite întotdeauna hotărâri prin care nu va permite cetățeanului străin aflat în custod...

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
