# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [DECIZIE nr. 385 din 27 iulie 2005 privind procedura de autorizare a difuzării sau retransmisiei serviciilor de programe audiovizuale](https://regra.ro/legislatie/romania/act/64043/decizie-nr-385-2005)
- **Citare:** Articolul 2, DECIZIE nr. 385 din 27 iulie 2005 privind procedura de autorizare a difuzării sau retransmisiei serviciilor de programe audiovizuale
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/64043/decizie-nr-385-2005/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/64043/decizie-nr-385-2005/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/64043?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Capitolul I Dispoziţii generale

## Textul articolului

> (1) În înțelesul prezentei decizii, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
>
> a) Legea audiovizualului - Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare;
>
> b) aviz tehnic - actul administrativ emis de Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (2) din Legea audiovizualului, care conferă solicitantului dreptul de a participa la concursul pentru acordarea licenței audiovizuale;
>
> c) licență - actul juridic prin care se acordă unui operator de rețele de comunicații electronice dreptul de difuzare pe cale radioelectrică terestră a serviciilor publice de radiodifuziune sonoră și/sau de televiziune;
>
> d) zona de acoperire - zona în care valoarea intensității câmpului electromagnetic util al emițătorului este egală sau mai mare decât valoarea intensității câmpului electromagnetic utilizabil;
>
> e) câmpul electromagnetic utilizabil - valoarea minimă a intensității câmpului electromagnetic necesară pentru a permite o calitate bună a recepției;
>
> f) stație de emisie - stația radioelectrică aflată sub jurisdicția României, utilizată în scopul difuzării sau retransmisiei oricărui serviciu de programe pe, respectiv de pe teritoriul României;
>
> g) aviz de retransmisie - actul administrativ prin care Consiliul Național al Audiovizualului, în temeiul art. 74 alin. (1) din Legea audiovizualului, acordă unui distribuitor de servicii dreptul la retransmisia unor servicii de programe printr-o rețea de comunicații electronice, a unor servicii de programe de radiodifuziune sonoră și/sau de televiziune;
>
> h) autorizație tehnică de funcționare - actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea audiovizualului, acordă titularilor licențelor audiovizuale/licențelor de emisie, respectiv ai avizelor de retransmisie, dreptul de a utiliza stațiile de emisie sau rețelele de comunicații electronice aflate sub jurisdicția României, în scopul difuzării sau retransmisiei oricărui serviciu de programe pe, respectiv de pe teritoriul României;
>
> i) buletin de măsurători - actul administrativ emis de Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației prin care se constată că stațiile de emisie/rețelele de comunicații electronice respectă sau nu condițiile tehnice și parametrii impuși prin licența de emisie/licență, precum și prevederile și reglementările în vigoare privind protecția radioelectrică, compatibilitatea electromagnetică și parametrii tehnici prevăzuți în reglementările specifice. Buletinul de măsurători favorabil se anexează și constituie parte integrantă a autorizației tehnice de funcționare;
>
> j) IGCTI - Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației;
>
> k) CNA - Consiliul Național al Audiovizualului;
>
> l) ANRC - Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații.
>
> (2) În cuprinsul prezentei decizii sunt, de asemenea, aplicabile definițiile prevăzute la art. 1 din Legea audiovizualului și la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la rețele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 527/2002.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
