# Articolul 20

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [CONVENŢIE nr. 1 din 31 ianuarie 2005 între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României](https://regra.ro/legislatie/romania/act/59227/conventie-nr-1-2005)
- **Citare:** Articolul 20, CONVENŢIE nr. 1 din 31 ianuarie 2005 între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/59227/conventie-nr-1-2005/articol/20
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/59227/conventie-nr-1-2005/articol/20.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/59227
- **Context în act:** Capitolul V Prospectul de emisiune şi comunicatul oficial

## Textul articolului

> Ministerul Finanțelor Publice, după consultări cu Banca Națională a României, va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va pune la dispoziție mass-media prospectul de emisiune al împrumuturilor de stat lansate în baza calendarului previzional. Pentru acestea intervalul dintre data apariției în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prospectului de emisiune și data vânzării va fi de minimum două zile lucrătoare. În cazul emisiunilor de titluri de stat a căror lansare este determinată de necesitatea finanțării golurilor temporare înregistrate de contul curent al Trezoreriei Statului, prospectul de emisiune va fi transmis investitorilor cel mai târziu în ziua emisiunii, prin intermediul Băncii Naționale a României (e-mail, Reuters, telex, Swift etc.). Pentru acestea toate operațiunile privind vânzarea, decontarea și elaborarea comunicatului oficial se efectuează în aceeași zi. Prospectul de emisiune al titlurilor de stat va cuprinde:
>
> - denumirea titlurilor de stat ce urmează a fi emise;
>
> - seriile titlurilor de stat ce urmează a fi emise;
>
> - data vânzării (data subscrierii/licitației);
>
> - data emisiunii (data decontării);
>
> - data scadenței (data răscumpărării);
>
> - valoarea totală a emisiunii (dacă este cazul);
>
> - valoarea nominală individuală;
>
> - modalitatea și data vânzării (data/perioada subscrierii);
>
> - modalitatea și data decontării;
>
> - rata dobânzii sau prețul;
>
> - deținătorii legali ai respectivelor titluri de stat;
>
> - agentul de plată, înregistrare și transfer;
>
> - regimul fiscal al emisiunii.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
