# Articolul I

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 538 din 25 noiembrie 2004 privind modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996](https://regra.ro/legislatie/romania/act/57159/lege-nr-538-2004)
- **Citare:** Articolul I, LEGE nr. 538 din 25 noiembrie 2004 privind modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/57159/lege-nr-538-2004/articol/I
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/57159/lege-nr-538-2004/articol/I.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/57159?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Legea concurenței nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
>
> 1. Partea introductivă a alineatului (1) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
>
> (1) Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:
>
> 2. Litera e) a articolului 6 se abrogă.
>
> 3. Alineatele (4) și (6) ale articolului 7 se abrogă.
>
> 4. Alineatul (7) al articolului 7 va avea următorul cuprins:
>
> (7) Împotriva sentinței Curții de Apel București, sesizată conform alin. (1), pot introduce recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție Consiliul Concurenței și agenții economici supuși măsurilor dispuse prin aceasta.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
