# Articolul 28 — Modificarea numărului asociaților

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [NORMA Nr. 3021 din 27 iunie 1994 privind modul de ţinere şi de completare a Registrului comerţului](https://regra.ro/legislatie/romania/act/5573/norma-nr-3021-1994)
- **Citare:** Articolul 28, Modificarea numărului asociaților, NORMA Nr. 3021 din 27 iunie 1994 privind modul de ţinere şi de completare a Registrului comerţului
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/5573/norma-nr-3021-1994/articol/28
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/5573/norma-nr-3021-1994/articol/28.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/5573
- **Context în act:** Capitolul 4 Acte doveditoare › Secţiunea a III-a Actele ce se prezintă împreună cu cererea de înscriere menţiuni

## Textul articolului

> 1. Pentru înscrierea mențiunilor privind modificarea numărului asociaților, în sensul rămânerii unui singur asociat într-o societate cu răspundere limitată (art. 170 din L.S.C.), dovada datelor din cererea de înscriere mențiuni se face astfel:
>
> a) în situația rămânerii unui singur asociat, dacă clauza de continuare a activității este prevăzută în actele constitutive, pentru înscrierea mențiunii se cer certificatul de deces ori actele modificatoare în forma autentică din care să rezulte voința celorlalți asociați de a se retrage (declarație, acte de transmitere, act adițional) sau, după caz, hotărârea judecătorească de excludere, de declarare a falimentului sau de punere sub interdicție, precum și modificarea în forma autentică a statutului existent. De asemenea, se mai depun dovada situației părților sociale, precum și declarația data, potrivit art. 211 din L.S.C., pe propria răspundere;
>
> b) în situația rămânerii unui singur asociat, dacă clauza de continuare a activității nu este prevăzută în actele constitutive, aceasta poate continua dacă asociatul rămas își manifesta expres voința în acest sens și îndeplinește condițiile prevăzute de art. 210 și 211 din L.S.C.; în cazul decesului, societatea poate continua activitatea cu un singur asociat, dacă moștenitorii își manifesta în mod expres voința de renunțare la calitatea de asociat. În acest sens se vor depune declarațiile de renunțare în forma autentică, precum și modificarea statutului cu precizarea situației părților sociale.
>
> 2. Pentru înscrierea mențiunilor privind modificarea numărului asociaților într-o societate cu răspundere limitată cu asociat unic, prin cooptare de asociați noi, dovada datelor din cerere se face cu:
>
> a) contractul de societate intervenit între părți și statutul modificat, în forma autentică, depuse în original, din care să rezulte și transmiterea părților sociale;
>
> b) dacă cooptarea de noi asociați atrage majorarea capitalului social, se va depune și hotărârea judecătorească în copie legalizată de instanța.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
