# Articolul 37

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea Preşedintelui României](https://regra.ro/legislatie/romania/act/55481/lege-nr-370-2004)
- **Citare:** Articolul 37, LEGE nr. 370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea Preşedintelui României
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/55481/lege-nr-370-2004/articol/37
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/55481/lege-nr-370-2004/articol/37.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/282136
- **Context în act:** Capitolul II Organizarea și desfășurarea alegerilor › Secţiunea a 6-a Campania electorală

## Textul articolului

> (1) În campania electorală candidații și, după caz, partidele politice, alianțele politice și alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care i-au propus, precum și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, marșuri, precum și prin intermediul mass-mediei. Organizarea mitingurilor, adunărilor și marșurilor se poate face numai cu autorizările prevăzute de legislația în vigoare.
>
> (2) Mijloacele folosite în campania electorală nu pot contraveni ordinii de drept.
>
> (3) În unitățile militare, în unitățile de învățământ, în timpul programului de învățământ, în sediile reprezentanțelor diplomatice, precum și în penitenciare, acțiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise.
>
> (4) În timpul campaniei electorale, primarii asigură candidaților și formațiunilor politice care i-au propus, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
