# Articolul I

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDONANŢĂ nr. 72 din 13 august 2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului](https://regra.ro/legislatie/romania/act/54790/ordonanta-nr-72-2004)
- **Citare:** Articolul I, ORDONANŢĂ nr. 72 din 13 august 2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/54790/ordonanta-nr-72-2004/articol/I
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/54790/ordonanta-nr-72-2004/articol/I.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/210754

## Textul articolului

> Articolul 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> (1) Oficiul registrului comerțului va refuza înscrierea unei firme care, neintroducând elemente deosebite în raport cu firme deja înregistrate, poate produce confuzie cu acestea.
>
> (2) Se interzice înscrierea unei firme care conține cuvintele: «științific», «academie», «academic», «universitate», «universitar», «școală», «școlar» sau derivatele acestora.
>
> (3) Înscrierea unei firme care conține cuvintele: «național», «român», «institut» sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităților și instituțiilor publice centrale se realizează numai cu acordul Secretariatului General al Guvernului.
>
> (4) Înscrierea unei firme care conține cuvinte sau sintagme caracteristice autorităților și instituțiilor publice locale se realizează numai cu acordul prefectului județului, respectiv al municipiului București, în circumscripția teritorială în care solicitantul și-a stabilit sediul social.
>
> (5) În cazurile prevăzute la alin. (3) și (4) autoritatea competentă refuză eliberarea acordului dacă firma în cauză este de natură să creeze confuzie cu denumirea unei instituții publice ori de interes public.
>
> (6) Acordul pentru folosirea denumirii, prevăzut la alin. (3) și (4), ori, după caz, refuzul eliberării acordului se comunică în termen de 10 zile de la data solicitării.
>
> (7) Refuzul acordului prevăzut la alin. (3) și (4) conduce la respingerea cererii de înmatriculare a persoanei juridice.
>
> (8) Verificarea disponibilității firmei și a emblemei se face de către oficiul registrului comerțului înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificare a firmei sau a emblemei.
>
> (9) Firmele și emblemele radiate din registrul comerțului sunt indisponibile pentru o perioadă de 2 ani de la data radierii, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 41.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
