# Articolul 68 — Conținutul pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal](https://regra.ro/legislatie/romania/act/53394/lege-nr-301-2004)
- **Citare:** Articolul 68, Conținutul pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă, LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/53394/lege-nr-301-2004/articol/68
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/53394/lege-nr-301-2004/articol/68.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/53394?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Partea GENERALĂ › Titlul III PEDEPSELE › Capitolul III REGIMUL DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRINCIPALE APLICATE PERSOANEI FIZICE › Secţiunea a 4-a Regimul de executare a pedepsei amenzii

## Textul articolului

> (1) Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care făptuitorul este condamnat să o plătească.
>
> (2) Pedeapsa amenzii se aplică sub forma zilelor-amendă. În acest caz suma totală care urmează să fie plătită rezultă din înmulțirea numărului de zile de pedeapsă stabilite de instanță în raport cu gravitatea faptei și persoana făptuitorului, cu suma reprezentând evaluarea în bani a fiecărei zile de pedeapsă, ținându-se seama de posibilitățile financiare ale făptuitorului și de obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în grija sa.
>
> (3) Dacă legea prevede că o infracțiune se pedepsește numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al zilelor-amendă este de 20 zile, iar maximul special de 120 zile, dacă legea nu prevede altfel.
>
> (4) Când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii, minimul special al zilelor-amendă este de 40 zile, iar maximul special de 180 zile, iar când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii stricte, minimul special este de 60 zile și maximul special de 240 zile.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
