# Articolul 59 — Tranzitul

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală](https://regra.ro/legislatie/romania/act/53158/lege-nr-302-2004)
- **Citare:** Articolul 59, Tranzitul, LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/53158/lege-nr-302-2004/articol/59
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/53158/lege-nr-302-2004/articol/59.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/305271
- **Context în act:** Titlul II Extrădarea › Capitolul I Extrădarea pasivă › Secţiunea a 3-a Efectele extrădării din România

## Textul articolului

> (1) Tranzitul pe teritoriul României al unui extrădat care nu este cetățean român poate fi acordat cu condiția ca motive de ordine publică să nu se opună și să fie vorba despre o infracțiune care permite extrădarea, conform legii române.
>
> (2) Dacă persoana extrădată are cetățenia română, tranzitul nu este acordat decât în situațiile în care se poate aproba extrădarea cetățenilor români.
>
> (3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată și transmisă pe calea prevăzută la art. 36 alin. (1), la care se anexează cel puțin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării.
>
> (4) Hotărârea asupra tranzitului este luată de Ministerul Justiției.
>
> (5) Ministerul Justiției comunică de îndată hotărârea luată autorității competente a statului solicitant și Ministerului Afacerilor Interne.
>
> (6) În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul statului român, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiției al României. În caz de aterizare forțată, această notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de tranzit. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
>
> (7) Extrădatul în tranzit rămâne în stare de arestare provizorie pe perioada șederii sale pe teritoriul român.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 1
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 415 — 14.07.2005 · art. 59
  atului solicitant, în termen de 15 sau 30 de zile de la data convenită, conform art. 59. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și sub acest aspect. CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată u...

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
