# Articolul 27

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor](https://regra.ro/legislatie/romania/act/52468/lege-nr-211-2004)
- **Citare:** Articolul 27, LEGE nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/52468/lege-nr-211-2004/articol/27
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/52468/lege-nr-211-2004/articol/27.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/289627
- **Context în act:** Capitolul V Acordarea de către stat a compensațiilor financiare victimelor unor infracțiuni

## Textul articolului

> (1) Compensația financiară se acordă victimei pentru următoarele categorii de prejudicii suferite de aceasta prin săvârșirea infracțiunii:
>
> a) în cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. a):
>
> 1. cheltuielile de spitalizare și alte categorii de cheltuieli medicale suportate de victimă pentru restabilirea stării de sănătate fizică sau psihică, afectată ca urmare a faptei penale săvârșite asupra sa, inclusiv costul investigațiilor, analizelor și consultațiilor medicale;
>
> 2. prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin săvârșirea infracțiunii;
>
> 3. câștigurile de care victima este lipsită de pe urma săvârșirii infracțiunii;
>
> 4. daunele morale;
>
> b) în cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b):
>
> 1. cheltuielile de înmormântare;
>
> 2. întreținerea de care victima este lipsită din cauza săvârșirii infracțiunii;
>
> 3. cheltuielile prevăzute la lit. a) pct. 1 suportate de persoana decedată sau de către membrii de familie ai acesteia, înainte de decesul persoanei, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor prevăzute la art. 21 alin. (1);
>
> 4. daunele morale.
>
> (2) Sumele de bani plătite de făptuitor cu titlu de despăgubiri civile și indemnizația obținută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârșirea infracțiunii se scad din cuantumul compensației financiare acordate de stat victimei.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 1
- 2024-11-08 — LEGEA nr. 272 din 4 noiembrie 2024 — (la 08-11-2024, Articolul 27 , Capitolul V a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din LEGEA nr. 272 din 4 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1103 din 5 noiembrie 2024 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 1
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 305 — 29.03.2007 · art. 27 din Legea nr. 211/2004
  29 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor Ion Predescu — președinte Nicolae Cochinescu — judecă...

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
