# Articolul 14

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor](https://regra.ro/legislatie/romania/act/52468/lege-nr-211-2004)
- **Citare:** Articolul 14, LEGE nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/52468/lege-nr-211-2004/articol/14
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/52468/lege-nr-211-2004/articol/14.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/289627
- **Context în act:** Capitolul IV Asistența juridică gratuită a victimelor unor infracțiuni

## Textul articolului

> (1) Asistența juridică gratuită se acordă următoarelor categorii de victime:
>
> a) persoanele asupra cărora a fost săvârșită o tentativă la infracțiunile de omor, omor calificat, prevăzute la art. 188 și 189 din Codul penal, o infracțiune de vătămare corporală, prevăzută la art. 194 din Codul penal, o infracțiune intenționată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracțiune de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută la art. 197 din Codul penal, o infracțiune de violență în familie, prevăzută la art. 199 din Codul penal, o infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută la art. 205 din Codul penal, o infracțiune de sclavie, trafic de persoane, trafic de minori și de supunere la muncă forțată sau obligatorie prevăzute la art. 209 - 212 din Codul penal, o infracțiune de viol, viol săvârșit asupra unui minor, agresiune sexuală, agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, determinare sau înlesnire a întreținerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor în scopuri sexuale și de hărțuire sexuală prevăzute la art. 218 - 223 din Codul penal, o infracțiune de tortură prevăzută la art. 282 din Codul penal, o infracțiune de pornografie infantilă prevăzută la art. 374 din Codul penal;
>
> b) membrii de familie ai persoanelor decedate prin săvârșirea infracțiunilor de omor, omor calificat, prevăzute la art. 188 și 189 din Codul penal, precum și a infracțiunilor intenționate care au avut ca urmare moartea persoanei.
>
> (2) Asistența juridică gratuită se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României sau, în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită în afara teritoriului României, dacă victima este cetățean român sau străin care locuiește legal în România și procesul penal se desfășoară în România.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 2
- 2024-11-08 — LEGEA nr. 272 din 4 noiembrie 2024 — (la 08-11-2024, Alineatul (1) , Articolul 14 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 272 din 4 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1103 din 5 noiembrie 2024 )
- 2019-04-10 — ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 24 din 3 aprilie 2019 — (la 10-04-2019, Articolul 14 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 24 din 3 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 10 aprilie 2019 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
