# Articolul I

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 3 din 6 ianuarie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 440/2003 privind înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare de zi](https://regra.ro/legislatie/romania/act/49183/ordin-nr-3-2004)
- **Citare:** Articolul I, ORDIN nr. 3 din 6 ianuarie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 440/2003 privind înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare de zi
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/49183/ordin-nr-3-2004/articol/I
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/49183/ordin-nr-3-2004/articol/I.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/49183

## Textul articolului

> Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 440/2003 privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare de zi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 19 mai 2003, se modifică și se completează astfel:
>
> 1. Titlul ordinului va avea următorul cuprins:
>
> "ORDIN privind înregistrarea și raportarea statistică a pacienților care primesc servicii medicale în regim de spitalizare de zi, precum și servicii medicale ambulatorii la nivel de spital"
>
> 2. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 1. - (1) Structurile denumite spitalizare de zi furnizează servicii programabile de diagnostic, tratament și monitorizare pentru pacienți care nu necesită supraveghere pentru o durată mai mare de 12 ore."
>
> 3. La articolul 2 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins:
>
> "(2) Organizarea acordării acestor servicii este obligatorie și se face de către conducerea spitalului împreună cu șefii de secții, informând direcțiile de sănătate publică sau Ministerul Sănătății în funcție de subordonare."
>
> 4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 3. - (1) Furnizarea acestor servicii va fi asigurată de personalul angajat în secțiile spitalului, prin decizie a conducerii acestuia, în cadrul programului normal de lucru.
>
> (2) Finanțarea serviciilor medicale în regim de spitalizare de zi, precum și a celor ambulatorii la nivel de spital se face conform prevederilor contractului-cadru și normelor metodologice de aplicare a acestuia."
>
> 5. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 7. - (1) Raportarea statistică pentru paturile cu spitalizare de zi se face distinct de raportarea pentru paturile cu spitalizare continuă, în conformitate cu instrucțiunile Centrului de Statistică Sanitară și Documentare Medicală București, prevăzute în anexele nr. 2 și 3.
>
> (2) Datele clinice la nivel de pacient din fiecare fișă pentru spitalizarea de zi, respectiv servicii medicale ambulatorii la nivel de spital, vor fi colectate și transmise sub formă electronică la Institutul Național de CercetareDezvoltare în Sănătate, până la data de 5 a lunii curente pentru luna precedentă."
>
> 6. Poziția 3 de la litera B a punctului 1 din anexa nr. 2 va avea următorul cuprins:
>
> "3. HIV/SIDA, diabet, TBC, hepatite cronice, boala Gaucher, boli cronice ale aparatului respirator și cardiovascular etc."

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
