# Articolul 34

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice](https://regra.ro/legislatie/romania/act/44014/lege-nr-217-2003)
- **Citare:** Articolul 34, LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/44014/lege-nr-217-2003/articol/34
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/44014/lege-nr-217-2003/articol/34.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/307782
- **Context în act:** Capitolul IV Ordinul de protecție provizoriu › Secţiunea a 6-a Confirmarea și contestarea ordinului de protecție provizoriu

## Textul articolului

> (1) Ordinul de protecție provizoriu se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii.
>
> (2) Ordinul de protecție provizoriu se înaintează parchetului competent potrivit prevederilor alin. (1) însoțit de formularul de evaluare a riscului și de mijloacele de probă obținute potrivit prevederilor art. 29 sau strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare. Mijloacele de probă strânse potrivit prevederilor Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, pot fi înaintate în copie certificată de organul de cercetare penală.
>
> (3) Procurorul de la parchetul competent potrivit prevederilor alin. (1) decide cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu.
>
> (4) Procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție prin ordinul de protecție provizoriu, aplicând o rezoluție cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia.
>
> (5) În cazul în care constată că nu mai este necesară menținerea măsurilor de protecție dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea măsurilor de protecție, cu menționarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia.
>
> (6) Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție, întocmită potrivit prevederilor art. 40 alin. (3) lit. a) și art. 41.
>
> (7) În situația înaintării ordinului de protecție provizoriu potrivit prevederilor alin. (6), durata inițială pentru care a fost dispus se prelungește, de drept, până la soluționarea în primă instanță a cererii pentru emiterea ordinului de protecție. Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 1
- 2025-12-19 — LEGEA nr. 232 din 12 decembrie 2025 — (la 19-12-2025, Alineatul (7) , Articolul 34 , Sectiunea a 6-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din LEGEA nr. 232 din 12 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1164 din 16 decembrie 2025 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 5
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 728 — 08.10.2020 · art. 34 din Legea nr. 217/2003
  octombrie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice Valer Dorneanu — președinte Cristian Deliorga — judecător Marian Enache — jud...
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 382 — 04.07.2023 · art. 34 din Legea nr. 217/2003
  e și fără trecerea vreunui termen. 15. Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecție provizoriu se emite de polițist și se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistu...
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 489 — 03.10.2023 · art. 34 alin. (1) din Legea nr. 217/2003
  1.205D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, excepție ridicată de Ion Jianu în Dosarul nr. 3.936/306/2020 al Tri...
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 12 — 30.01.2024 · art. 34 din Legea nr. 217/2003
  , publicată în 2023, paragraful 15, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecție provizoriu se emite de polițist și se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistu...
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 537 — 04.11.2025 · art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003
  cizia nr. 50 din 22 iunie 2020 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragrafele 7...

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 6
- [Înalta Curte de Casație și Justiție · HP · nr. 82 — 22.06.2026 · Legea nr. 217/2003) Art. 34](https://www.iccj.ro/2026/09/17/decizia-nr-82-din-22-iunie-2026-2/)
  rea art. 158 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (denumită în continuare Legea nr. 217/2003) Art. 34. – (6) Imediat după confirmarea prevăzută la alin. (4), procurorul înaintează ordinul de protecţie provizoriu, însoţit de documentel...
- [Înalta Curte de Casație și Justiție · HP · nr. 73 — 18.05.2026 · art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003](https://www.iccj.ro/2026/07/29/decizia-nr-73-din-18-mai-2026-2/)
  dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a stabili...
- [Înalta Curte de Casație și Justiție · HP · nr. 60 — 24.02.2025 · art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003](https://www.iccj.ro/2025/04/03/decizia-nr-60-din-24-februarie-2025-2/)
  rtea I, nr. 665 din 27 iulie 2020), în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare \[actualul...
- Înalta Curte de Casație și Justiție · HP · nr. 60 — 24.02.2025 · art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003
  rtea I, nr. 665 din 27 iulie 2020), în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare \[actualul...
- [Înalta Curte de Casație și Justiție · HP · nr. 63 — 02.10.2023 · art. 34 din Legea nr. 217/2003](https://www.iccj.ro/2023/11/07/decizia-nr-63-din-2-octombrie-2023/)
  st respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, forma anterioară ultimei republicări a legii (actualul art. 49 – după republicarea legii în Monitorul Oficial al României, Parte...
- [Înalta Curte de Casație și Justiție · HP · nr. 50 — 22.06.2020 · art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003](https://www.iccj.ro/2020/06/22/decizia-nr-50-din-22-iunie-2020/)
  ri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: 1. Dacă dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr....
