# Articolul 4.1 — STERILIZAREA LA STERILIZATOR CU AER CALD (PUPINEL, ETUVA)

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDIN nr. 185 din 6 martie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind asigurarea curăţeniei, dezinfectiei, efectuarea sterilizarii şi păstrarea sterilitatii obiectelor şi materialelor sanitare în unităţile sanitare de stat şi private](https://regra.ro/legislatie/romania/act/42580/ordin-nr-185-2003)
- **Citare:** Articolul 4.1, STERILIZAREA LA STERILIZATOR CU AER CALD (PUPINEL, ETUVA), ORDIN nr. 185 din 6 martie 2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind asigurarea curăţeniei, dezinfectiei, efectuarea sterilizarii şi păstrarea sterilitatii obiectelor şi materialelor sanitare în unităţile sanitare de stat şi private
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/42580/ordin-nr-185-2003/articol/4.1
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/42580/ordin-nr-185-2003/articol/4.1.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/42580?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** Anexa 2

## Textul articolului

> 4.1.1. La sterilizatorul cu aer cald se sterilizeaza sticlaria și instrumentarul care nu suporta sterilizarea cu aburi sub presiune (oțel neinoxidabil: cromat).
>
> Sterilizatorul cu aer cald este total contraindicat pentru materiale textile, lichide și cauciuc.
>
> 4.1.2. Sterilizarea
>
> 4.1.2.1. Ciclul complet de sterilizare la sterilizatorul cu aer cald cuprinde următoarele faze:
>
> - faza de încălzire a aparatului: intervalul de timp între pornirea aparatului și începerea creșterii temperaturii; durata - în funcție de aparat.
>
> - faza de latenta (omogenizare): intervalul de timp în care are loc propagarea și creșterea temperaturii pentru atingerea temperaturii de sterilizare în cutiile metalice/pachetele din coșuri; durata în funcție de aparat, de natura și cantitatea materialului de sterilizat.
>
> - faza de sterilizare: durata depinde de temperatura
>
> - 180°C, 1 ora sau
>
> - 160°C, 2 ore
>
> - faza de răcire: durata în funcție de aparat, de natura și cantitatea, materialului de sterilizat.
>
> Un ciclu complet de sterilizare durează între 4 - 5 ore.
>
> 4.1.2.2. Cutiile metalice cu instrumentar se introduc închise în incinta sterilizatorului cu aer cald.
>
> 4.1.2.3. În funcție de soluțiile tehnice ale sterilizatorului cu aer cald (cu sau fără ventilator, cu termocuplu în incinta de sterilizare pentru monitorizarea temperaturii, etc.) pot fi acceptate temperaturi și timpi de sterilizare indicați de producătorul aparatului.
>
> 4.1.2.4. Timpul de sterilizare se măsoară din momentul atingerii temperaturii de sterilizare în interiorul încărcăturii.
>
> Nu deschideti niciodată sterilizatorul cu aer cald în timpul perioadei de sterilizare pentru a introduce noi pachete.
>
> 4.1.3. Durata menținerii sterilitatii
>
> Durata menținerii sterilitatii materialelor ambalate în cutii metalice este de 24 de ore de la sterilizare, cu condiția menținerii cutiilor metalice închise.
>
> Durata menținerii sterilitatii materialelor ambalate în pungi hârtie-plastic sudate este de 2 luni de la sterilizare, cu condiția menținerii integrității lor și a manipulării acestora numai prin intermediul cosului.
>
> 4.1.4. La încheierea ciclului complet de sterilizare
>
> 4.1.4.1. La încheierea ciclului de sterilizare nu deschideti niciodată sterilizatorul cu aer cald înainte ca temperatura să fie sub 50°C. La extragerea pachetelor din sterilizatorul cu aer cald folosiți manusi din bumbac.
>
> 4.1.4.2. Verificați indicatorii de eficienta ai sterilizarii:
>
> - virarea culorii la benzile adezive cu indicator fizico-chimic.
>
> - virarea culorii la indicatorii fizico-chimici "integratori": se poate verifica pentru materialele ambalate în pungi hârtie plastic prin transparenta plasticului. Pentru materialele ambalate în cutii metalice, verificarea se face de către utilizatori, la deschiderea acestora. În situația în care virajul nu s-a realizat, materialul se considera nesterilizat și nu se utilizează.
>
> 4.1.4.3. Lipiti o eticheta pe capac/banderola pentru a identifica dispozitivele medicale și materialele sterilizate. Se noteaza data, ora, sterilizatorul cu aer cald la care se va efectua sterilizarea, persoana care efectuează sterilizarea.
>
> 4.1.4.4. Notati în caietul de sterilizare: data, conținutul cutiilor (pachetelor), temperatura la care s-a efectuat sterilizarea, durata, rezultatele indicatorilor chimici, semnatura persoanei responsabilizate cu sterilizarea, observații.
>
> 4.1.5. Evaluarea eficacitatii sterilizarii la sterilizatorul cu aer cald:
>
> 4.1.5.1. Evaluarea pentru fiecare ciclu:
>
> Se citește temperatura termometrului (dacă aparatul este echipat) sau temperatura afișată pe monitor. Temperatura se noteaza în caietul de sterilizare.
>
> Se citește virarea culorii indicatorului fizico-chimic de pe cutie.
>
> Se citește virarea culorii indicatorului "integrator" pentru sterilizatorul cu aer cald, care controlează timpul și temperatura. Ex. tuburi Browne. Indicatorul integrator plasat în interiorul cutiilor metalice indica dacă au fost îndeplinite condițiile pentru o sterilizare eficienta - temperatura atinsa în interiorul pachetului și timpul de expunere.
>
> 4.1.5.2. O dată pe luna
>
> Se controlează fazele procesului de sterilizare realizand graficul timp/temperatura al unui ciclu de sterilizare complet, cu aparatul încărcat cu cantitatea de material recomandată de producător.
>
> Gradientul de temperatura în timpul perioadei de sterilizare (precizia de termostatare): ±1°C.
>
> Se utilizează indicator biologic cu Bacillus subtillis pentru controlul eficacitatii sterilizarii. Pot fi utilizați indicatori biologici cu Bacillus subtillis preparati industrial, comercializati, care conțin 10^6 UFC sau preparati în laborator. Se utilizează pachete-test (cutii metalice sau cutii de seringa) cu 2 flacoane/tuburi de indicatorul biologic și se plaseaza cel puțin un pachet-test în mijlocul incintei sterilizatorului cu aer cald, odată cu celelalte pachete pentru sterilizat. Se realizează ciclul complet de sterilizare. La sfârșitul ciclului, indicatorii biologici se extrag din cutie și se incubeaza 48 ore la 56°C, la laborator. Pentru indicatorii biologici comercializati, cititi cu atenție și respectati instrucțiunile producătorului. Laboratorul va emite un buletin de analiza cu rezultatul constatat.
>
> 4.1.5.3. La 6 luni
>
> Se efectuează verificarea aparatului în prezenta tehnicianului de la o societate autorizata. Se controlează termostatul și dacă aparatul atinge temperatura corecta în cutii, utilizând un termometru maximal.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
