# Articolul 4

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date](https://regra.ro/legislatie/romania/act/32733/lege-nr-677-2001)
- **Citare:** Articolul 4, LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/32733/lege-nr-677-2001/articol/4
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/32733/lege-nr-677-2001/articol/4.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/98961
- **Context în act:** Capitolul II Reguli generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal

## Textul articolului

> (1) Datele cu caracter personal destinate a face obiectul prelucrării trebuie să fie:
>
> a) prelucrate cu buna-credința și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;
>
> b) colectate în scopuri determinate, explicite și legitime; prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal în scopuri statistice, de cercetare istorica sau științifică nu va fi considerată incompatibilă cu scopul colectării dacă se efectuează cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv a celor care privesc efectuarea notificării către autoritatea de supraveghere, precum și cu respectarea garanțiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute de normele care reglementează activitatea statistica ori cercetarea istorica sau științifică;
>
> c) adecvate, pertinente și neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate și ulterior prelucrate;
>
> d) exacte și, dacă este cazul, actualizate; în acest scop se vor lua măsurile necesare pentru ca datele inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului pentru care sunt colectate și pentru care vor fi ulterior prelucrate, să fie șterse sau rectificate;
>
> e) stocate într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate strict pe durata necesară realizării scopurilor în care datele sunt colectate și în care vor fi ulterior prelucrate; stocarea datelor pe o durată mai mare decât cea menționată, în scopuri statistice, de cercetare istorica sau științifică, se va face cu respectarea garanțiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute în normele care reglementează aceste domenii, și numai pentru perioada necesară realizării acestor scopuri.
>
> (2) Operatorii au obligația să respecte prevederile alin. (1) și să asigure îndeplinirea acestor prevederi de către persoanele împuternicite.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 1
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 446 — 11.07.2019 · art. 4 alin. (1) lit. a) și d)
  e a unei contravenții prevăzute de art. 32 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. a) și d) și art. 12 din aceeași lege. 21. În acest context este de precizat faptul că Legea nr. 677/2001 a fost abrogată prin Legea nr. 12...

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
