# Articolul UNIC

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 719 din 4 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 138/2000 privind măsuri de sustinere a învăţământului privat](https://regra.ro/legislatie/romania/act/32703/lege-nr-719-2001)
- **Citare:** Articolul UNIC, LEGE nr. 719 din 4 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 138/2000 privind măsuri de sustinere a învăţământului privat
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/32703/lege-nr-719-2001/articol/UNIC
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/32703/lege-nr-719-2001/articol/UNIC.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/32703?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 138 din 31 august 2000 privind măsuri de sustinere a învățământului privat, adoptată în temeiul art. 1 lit. I pct. 3 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, cu următoarele modificări:
>
> 1. Titlul ordonanței va avea următorul cuprins:
>
> "Ordonanța privind unele reglementări ale învățământului particular"
>
> 2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 1. - (1) Statul sprijină și coordonează învățământul particular, în condițiile legii, respectând în întregime drepturile acestuia.
>
> (2) În cadrul acestor competente statul are următoarele contribuții:
>
> a) să asigure sprijinul pedagogic necesar funcționarii sale efective, precum și acces gratuit la documentele curriculare de baza, elaborate pentru învățământul de stat;
>
> b) sa garanteze standardele pedagogice și științifice ale curricumului propriu, alternativ învățământului de stat, în acord cu orientările generale de politica educațională;
>
> c) poate să acorde subsidii prin bugetul de stat și/sau bugetul local pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial."
>
> 3. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 2. - (1) Personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul particular beneficiază de drepturile și îndatoririle ce decurg din exercițiul funcției, prevăzute în Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și în legislația muncii.
>
> (2) Posturile didactice în învățământul particular se ocupa prin concurs, detașare sau prin transferul cadrelor didactice titulare care intră în reducere de activitate, conform prevederilor Legii nr. 128/1997.
>
> (3) Personalul didactic din învățământul particular, încadrat potrivit prevederilor Legii nr. 128/1997, beneficiază de vechime neîntreruptă în munca și se bucura de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcțiile echivalente din învățământul de stat."
>
> 4. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 5. - Elevii, studenții și cadrele didactice din învățământul particular, care funcționează pe baza autorizației de încredere sau a autorizației de funcționare provizorie, au acces la serviciile rețelei ROEDUNET în condițiile stabilite de către Ministerul Educației și Cercetării pentru întreaga comunitate academica."
>
> 5. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 6. - Spațiile și mijloacele unităților de învățământ de stat, temporar disponibile, se închiriază prin licitație, cu prioritate pentru activitățile de învățământ, inclusiv pentru unitățile și instituțiile de învățământ particular."
>
> 6. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
>
> "Art. 7. - Instituțiile de învățământ superior acreditate au acces la competiția proiectelor de finanțare a cercetării științifice și la granturi de cercetare pe baze competitionale."
>
> Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
>
> PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
>
> VALER DORNEANU
>
> Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 6 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
