# Articolul 16

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [PROIECT DE LEGE nr. 1.131 din 19 octombrie 2001 la proiectul de lege privind Codul electoral](https://regra.ro/legislatie/romania/act/32245/proiect-de-lege-nr-1131-2001)
- **Citare:** Articolul 16, PROIECT DE LEGE nr. 1.131 din 19 octombrie 2001 la proiectul de lege privind Codul electoral
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/32245/proiect-de-lege-nr-1131-2001/articol/16
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/32245/proiect-de-lege-nr-1131-2001/articol/16.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/32245?isFormaDeBaza=True&rep=True
- **Context în act:** INITIATIVA LEGISLATIVĂ › CODUL ELECTORAL › Titlul II Organizarea alegerilor › Capitolul 4 Organismele electorale

## Textul articolului

> (1) În baza prezentei legi, în termen de 30 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, se înființează Autoritatea Electorală Permanenta, denumita în continuare Autoritatea.
>
> (2) Autoritatea este instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București.
>
> (3) Autoritatea are ca atribuție principala asigurarea exercitării drepturilor electorale, precum și a bunei desfășurări a tuturor operațiunilor electorale.
>
> (4) Pentru fiecare tip de scrutin se constituie organisme electorale, pentru o durată determinata, după cum urmează:
>
> (a) pentru fiecare tip de scrutin se înființează, la începutul perioadei electorale, Biroul Electoral Central și birouri electorale ale secțiilor de votare;
>
> (b) pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor se înființează, pentru fiecare localitate, câte un birou electoral de circumscripție locală, iar pentru alegerea consiliilor județene se înființează, în fiecare județ, un birou electoral de circumscripție judeteana;
>
> (c) pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului se înființează câte un birou electoral de circumscripție la nivelul fiecărei circumscripții și câte un birou electoral județean la nivelul fiecărui județ;
>
> (d) pentru alegerile prezidențiale se înființează câte un birou electoral județean la nivelul fiecărui județ.
>
> (5) Organismele electorale prevăzute în alineatul precedent sunt alcătuite numai din cetățeni cu drept de vot; candidații nu pot fi membri ai acestor organisme.
>
> (6) În realizarea atribuțiilor ce le revin membrii Autorității Electorale Permanente exercita funcții care implica autoritatea de stat. Exercitarea corecta și impartiala a acestei funcții este obligatorie.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
