# Articolul UNIC

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 540 din 11 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 64/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti](https://regra.ro/legislatie/romania/act/31275/lege-nr-540-2001)
- **Citare:** Articolul UNIC, LEGE nr. 540 din 11 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 64/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/31275/lege-nr-540-2001/articol/UNIC
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/31275/lege-nr-540-2001/articol/UNIC.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/31275?isFormaDeBaza=True&rep=True

## Textul articolului

> Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 64 din 3 mai 2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 9 mai 2001, cu următoarele modificări și completări:
>
> 1. La articolul I, după punctul 1 se introduc punctele 1^1 și 1^2 cu următorul cuprins:
>
> "1^1. La articolul 10, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
>
> (3) Partea interesată poate cere instanței de executare recuzarea executorului judecătoresc imediat ce a aflat despre una dintre situațiile prevăzute la alin. (1), dar numai până la încheierea executării silite. Încheierea instanței prin care s-a încuviințat ori s-a respins abținerea, precum și cea prin care s-a încuviințat recuzarea nu sunt supuse nici unei cai de atac.
>
> 1^2. La articolul 33, litera c) va avea următorul cuprins:
>
> c) propune spre aprobare ministrului justiției onorariile minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești;"
>
> 2. La articolul I punctul 2, alineatul (2) al articolului 63 va avea următorul cuprins:
>
> "(2) Executorii judecătorești în funcție, care nu optează în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru continuarea activității ca executor judecătoresc, pot fi transferati în interesul serviciului în alte funcții din sistemul justiției, pentru care îndeplinesc condițiile cerute de lege."
>
> Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 7 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
>
> PREȘEDINTELE SENATULUI
>
> NICOLAE VACAROIU
>
> Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 11 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.
>
> PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
>
> VALER DORNEANU

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
