# Articolul 6

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [INSTRUCȚIUNI nr. 112 din 30 iulie 2025 privind măsurile de natură organizatorică și tehnică pentru asigurarea securității prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unitățile/instituțiile Ministerului Afacerilor Interne](https://regra.ro/legislatie/romania/act/301200/instructiuni-nr-112-2025)
- **Citare:** Articolul 6, INSTRUCȚIUNI nr. 112 din 30 iulie 2025 privind măsurile de natură organizatorică și tehnică pentru asigurarea securității prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de către structurile/unitățile/instituțiile Ministerului Afacerilor Interne
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/301200/instructiuni-nr-112-2025/articol/6
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/301200/instructiuni-nr-112-2025/articol/6.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/301200
- **Context în act:** Titlul I Măsuri organizatorice › Capitolul II Organizarea activității de prelucrare a datelor cu caracter personal în MAI

## Textul articolului

> (1) Conducerea operatorului are următoarele atribuții principale:
>
> a) stabilește scopul și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal atunci când acestea sunt necesare pentru exercitarea unor competențe legale;
>
> b) desemnează/stabilește responsabilul/structura/compartimentul specializat(ă) în domeniul protecției datelor cu caracter personal;
>
> c) asigură elaborarea procedurilor proprii și, după avizarea acestora de către ORPDP, le aprobă. Se exceptează de la avizarea de către ORPDP procedurile care stabilesc măsuri de protecție a datelor cu caracter personal prelucrate în contextul unor activități din domeniul securității naționale;
>
> d) asigură implementarea și veghează la respectarea normelor procedurale în materia prelucrării datelor cu caracter personal de către utilizatori;
>
> e) asigură desfășurarea pregătirii de specialitate și instruirea utilizatorilor în acest domeniu;
>
> f) dispune măsuri de completare sau, după caz, de modificare a fișei posturilor utilizatorilor;
>
> g) analizează și dispune în ceea ce privește suspendarea sau revocarea dreptului de acces al utilizatorilor la sisteme de evidență a datelor cu caracter personal, în condițiile legii;
>
> h) informează ORPDP în legătură cu orice încălcare a normelor de protecție a datelor cu caracter personal de natură a prejudicia drepturile persoanei vizate, cu privire la măsurile dispuse pentru identificarea persoanei responsabile și limitarea efectelor unei diseminări neautorizate a datelor, precum și cu privire la situațiile în care au fost emise recomandări sau aplicate sancțiuni de către ANSPDCP sau când aceasta a dispus efectuarea unui control prealabil ori a unor investigații;
>
> i) asigură realizarea evidenței tuturor categoriilor de activități de prelucrare a datelor cu caracter personal, precum și actualizarea acesteia;
>
> j) dispune măsuri prin care să se realizeze monitorizarea cu privire la eficacitatea măsurilor de securitate stabilite în vederea asigurării securității datelor personale prelucrate la nivelul structurii;
>
> k) dispune măsuri cu privire la măsurile organizatorice necesare referitoare la monitorizarea internă pentru a asigura legalitatea operațiunilor de prelucrare, respectarea prezentelor instrucțiuni și a legislației din domeniul protecției datelor (automonitorizare);
>
> l) asigură implementarea mecanismelor adecvate pentru obținerea, păstrarea și demonstrarea existenței consimțământului valabil în baza căruia se realizează prelucrări de date în temeiul art. 6 alin. (1) lit. (a) și al art. 9 alin. (2) lit. (a) din RGPD.
>
> (2) Conducerea structurii/instituției/unității care are calitatea de persoană împuternicită de operator are atribuțiile prevăzute la alin. (1) lit. b), d)-g) și i)-j).
>
> (3) În cazul în care este incidentă una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) lit. h), conducerea persoanei împuternicite de operator are obligația de a informa și operatorul al cărui împuternicit este.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
