# Articolul 19

> Reprezentare Markdown a textului juridic din forma afișată. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice](https://regra.ro/legislatie/romania/act/29761/lege-nr-422-2001)
- **Citare:** Articolul 19, LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/29761/lege-nr-422-2001/articol/19
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/29761/lege-nr-422-2001/articol/19.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/287218
- **Context în act:** Titlul II Protejarea monumentelor istorice › Capitolul II Inventarierea și clasarea monumentelor istorice

## Textul articolului

> (1) În sensul prezentei legi, prin declasare se înțelege radierea din Lista monumentelor istorice a unui bun imobil sau a unei părți din acesta, prin menționarea în listă a ordinului de declasare.
>
> (2) Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național comunică proprietarului, titularului dreptului de administrare sau titularului altui drept real asupra monumentului istoric declasat, după caz, în maximum 5 zile de la publicarea ordinului de declasare, efectuarea radierii.
>
> (3) Declasarea monumentelor istorice urmează aceeași procedură ca cea prevăzută pentru clasare. Ea este declanșată din oficiu în oricare dintre situațiile următoare:
>
> a) descărcarea de sarcină arheologică, în cazul siturilor arheologice, conform avizului Comisiei Naționale de Arheologie;
>
> b) dispariția monumentului istoric;
>
> c) constatarea pierderii calității de monument istoric a imobilului.
>
> (4) Erorile materiale din Lista monumentelor istorice pot fi îndreptate din oficiu sau în urma solicitării oricărei persoane interesate.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
