# Articolul I

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 14 din 13 martie 2025 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul silviculturii și protecției mediului](https://regra.ro/legislatie/romania/act/295607/ordonanta-de-urgenta-nr-14-2025)
- **Citare:** Articolul I, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 14 din 13 martie 2025 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul silviculturii și protecției mediului
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/295607/ordonanta-de-urgenta-nr-14-2025/articol/I
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/295607/ordonanta-de-urgenta-nr-14-2025/articol/I.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/295607

## Textul articolului

> Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
>
> 1. După articolul 25 se introduce un nou articol, art. 25^1, cu următorul cuprins:
>
> (1) Prin excepție de la art. 25, personalul silvic, angajat al Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat», care nu deține locuință personală în localitatea în care își desfășoară activitatea, beneficiază de canton, cu destinația de locuință de serviciu, cu titlu gratuit. În cazul în care acest lucru nu este posibil, personalul silvic din cadrul Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat» beneficiază de acoperirea totală a costului de transport la și de la locul de muncă, respectiv a biletelor sau a abonamentelor de transport în comun sau de transport cu mașinile regiei, acolo unde nu există transport în comun.
>
> (2) Contractul de comodat pentru canton se încheie în formă autentică, devenind anexă la contractul individual de muncă.
>
> 2. La articolul 33, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
>
> (1) Personalul silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc dacă venitul lunar net din salariul aferent lunii anterioare acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie. Contravaloarea lemnului fasonat de foc se stabilește folosind media valorilor lemnului de foc din Lista prețurilor de referință, pe specii și sortimente stabilite anual, pentru materialele lemnoase care nu se găsesc sau care nu pot fi identificate, stabilită de autoritatea publică centrală pentru silvicultură, în baza art. 152 alin. (6) din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, cu modificările ulterioare, se suportă de angajator și se prevede în bugetul de venituri și cheltuieli.
>
> 3. La articolul 46, alineatul (4) se abrogă.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
