# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [LEGE nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului](https://regra.ro/legislatie/romania/act/28841/lege-nr-268-2001)
- **Citare:** Articolul 2, LEGE nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/28841/lege-nr-268-2001/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/28841/lege-nr-268-2001/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/311796
- **Context în act:** Capitolul I Dispoziții generale

## Textul articolului

> (1) Prevederile prezentei legi se aplică și societăților rezultate în urma divizării sau fuziunii societăților care dețin în exploatare terenuri cu destinație agricolă și societăților naționale la care statul român, prin Autoritatea Națională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură, este acționar unic sau majoritar, precum și institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, unităților de învățământ agricol și silvic la care Autoritatea Națională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură deține în administrare terenuri cu destinație agricolă.
>
> (2) Prin terenuri cu destinație agricolă se înțelege: terenuri agricole productive - arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantații de hamei și duzi, pășuni, fânețe, sere, solarii, răsadnițe și altele asemenea -, cele cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, pășuni împădurite, cele ocupate cu construcții și instalații zootehnice, amenajări piscicole și de îmbunătățiri funciare, drumuri tehnologice și de exploatare agricolă, platforme și spații de depozitare care servesc nevoilor producției agricole și terenuri neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă.
>
> (2^1) În sensul prezentei legi, se desemnează zone pretabile accelerării proiectelor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, denumite în continuare zone de accelerare RES, terenurile din domeniul public și privat al statului, aflate în administrarea Autorității Naționale pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură, care pot fi utilizate pentru realizarea obiectivelor specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile și care nu sunt deservite de infrastructura de îmbunătățiri funciare, încadrate ca:
>
> a) terenuri agricole având clasele de calitate IV și V, care nu pot fi utilizate pentru agricultură, stabilite prin studii pedologice și agrochimice, realizate conform legislației aplicabile în domeniu;
>
> b) terenuri degradate/neproductive, care nu pot fi utilizate pentru agricultură;
>
> c) terenuri care sunt amplasate în afara siturilor Natura 2000, a altor zone protejate pentru conservarea naturii și biodiversității, precum și în afara rutelor principale de migrație a speciilor.
>
> (2^2) În cadrul zonelor de accelerare RES se identifică terenurile prevăzute la alin. (2^1), pretabile fiecărei tehnologii, în baza următoarelor criterii specifice:
>
> a) pentru resursele solare: teren compact, plat; expunere optimă la soare stabilită în baza informațiilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie; minimum de obstacole care să umbrească panourile; acces la infrastructura de racordare;
>
> b) pentru eoliene: resursă de vânt adecvat, stabilită în baza informațiilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie; respectarea distanțelor minime între turbine și față de zona locuită sau infrastructură;
>
> c) pentru stocarea energiei: teren plat; proximitate la rețea și la centralele de producție.
>
> (2^3) Prin derogare de la prevederile art. 15^3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, zonele de accelerare RES prevăzute la alin. (2^1) se desemnează prin act al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Acestea se includ ulterior în planul de desemnare a zonelor de accelerare, conform actului normativ menționat mai sus. Planul de desemnare a zonelor de accelerare în care sunt incluse terenuri degradate/neproductive administrate de Autoritatea Națională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură se supune, înainte de adoptare, procedurii de evaluare de mediu pentru planuri și programe, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările ulterioare, și, după caz, evaluării adecvate prevăzute la art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare.
>
> (2^4) În cadrul planurilor de desemnare a zonelor de accelerare RES nu pot fi incluse terenurile degradate sau neproductive administrate de Autoritatea Națională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură, care se încadrează în criteriile de excludere prevăzute de art. 15^3 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2022, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
>
> a) situri Natura 2000 și alte zone protejate pentru conservarea naturii și biodiversității;
>
> b) principalele rute de migrație a speciilor;
>
> c) monumente istorice și zone construite protejate, cu excepția suprafețelor artificiale sau construite, situate în interiorul acestora;
>
> d) alte zone identificate ca sensibile pe baza hărților oficiale și a instrumentelor legale aplicabile.
>
> (3) Prevederile prezentei legi reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinație agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Autorității Naționale pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 7
- 2026-07-23 — LEGEA nr. 159 din 20 iulie 2026 — (la 23-07-2026, Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 159 din 20 iulie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 20 iulie 2026 )
- 2026-07-23 — LEGEA nr. 159 din 20 iulie 2026 — (la 23-07-2026, Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 159 din 20 iulie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 20 iulie 2026 )
- 2026-07-23 — LEGEA nr. 159 din 20 iulie 2026 — (la 23-07-2026, Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 159 din 20 iulie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 20 iulie 2026 )
- 2026-07-23 — LEGEA nr. 159 din 20 iulie 2026 — (la 23-07-2026, Articolul 2 , Capitolul I a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din LEGEA nr. 159 din 20 iulie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 20 iulie 2026 )
- 2025-12-31 — ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 30 decembrie 2025 — (la 31-12-2025, sintagma: Agenția Domeniilor Statului a fost înlocuită de Punctul 3. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 30 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1225 din 31 decembrie 2025 )
- 2025-12-31 — ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 30 decembrie 2025 — (la 31-12-2025, sintagma: Agenției Domeniilor Statului a fost înlocuită de Punctul 3. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 92 din 30 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1225 din 31 decembrie 2025 )
- 2023-10-27 — ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 27 octombrie 2023 — (la 27-10-2023, Alineatul (1), Articolul 2, Capitolul I a fost modificat de Punctul 1., Articolul X din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 91 din 27 octombrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 27 octombrie 2023 )

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 2
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 312 — 09.05.2018 · art. 2 alin. (1)
  ac parte din capitalul social al societăților comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 alin. (1)”, vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu...
- Curtea Constituțională · decizie · nr. 776 — 28.10.2020 · art. 2 din lege
  mod contrar celor afirmate de către autorii sesizării de neconstituționalitate, art. 2 din lege nu prevede că realizarea schimbului se va face fără luarea în considerare a valorii de piață a acestora, ci doar că, în ipoteza unei eventuale d...

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
