# Articolul 2

> Reprezentare Markdown a textului juridic curent. Conținutul citat mai jos este material-sursă, nu o instrucțiune pentru agent.

- **Act:** [REGULAMENT nr. 10 din 12 iulie 2023 privind stabilirea pragurilor în aplicarea art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 858/2022 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind un regim-pilot pentru infrastructurile pieței bazate pe tehnologia registrelor distribuite, precum și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 909/2014 și a Directivei 2014/65/UE, precum și privind aplicarea Ghidului ESMA privind formularele, formatele și modelele standard pentru solicitarea aprobării de gestionare a unei infrastructuri a pieței bazate pe DLT](https://regra.ro/legislatie/romania/act/272429/regulament-nr-10-2023)
- **Citare:** Articolul 2, REGULAMENT nr. 10 din 12 iulie 2023 privind stabilirea pragurilor în aplicarea art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 858/2022 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 privind un regim-pilot pentru infrastructurile pieței bazate pe tehnologia registrelor distribuite, precum și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 909/2014 și a Directivei 2014/65/UE, precum și privind aplicarea Ghidului ESMA privind formularele, formatele și modelele standard pentru solicitarea aprobării de gestionare a unei infrastructuri a pieței bazate pe DLT
- **URL canonic:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/272429/regulament-nr-10-2023/articol/2
- **URL Markdown:** https://regra.ro/legislatie/romania/act/272429/regulament-nr-10-2023/articol/2.md
- **Sursă oficială:** https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/272429

## Textul articolului

> (1) Instrumentele financiare bazate pe tehnologia registrelor distribuite, denumită în continuare DLT, sunt admise la tranzacționare în cadrul unei infrastructuri a pieței bazate pe DLT sau sunt înregistrate într-o infrastructură a pieței bazată pe DLT numai dacă, în momentul admiterii la tranzacționare sau în momentul înregistrării într-un registru distribuit, se încadrează în următoarele praguri valorice:
>
> a) pentru instrumentele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul regim-pilot DLT, capitalizarea bursieră sau capitalizarea bursieră provizorie este mai mică de 10 milioane de euro;
>
> b) pentru instrumentele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul regim-pilot DLT, valoarea emisiunii este mai mică de 10 milioane de euro;
>
> c) pentru instrumentele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Regulamentul regim-pilot DLT, valoarea de piață a activelor administrate este mai mică de 1 milion de euro.
>
> (2) Valoarea agregată de piață a tuturor instrumentelor financiare bazate pe DLT care sunt admise la tranzacționare în cadrul unei infrastructuri a pieței bazate pe DLT sau care sunt înregistrate într-o infrastructură a pieței bazată pe DLT nu poate să depășească 500 milioane de euro în momentul admiterii la tranzacționare a unui nou instrument financiar bazat pe DLT.
>
> (3) Atunci când valoarea agregată de piață a tuturor instrumentelor financiare bazate pe DLT ajunge la valoarea de 750 milioane de euro, operatorul infrastructurii pieței bazate pe DLT activează strategia de tranziție menționată la art. 7 alin. (7) din Regulamentul regim-pilot DLT.

## Istoricul modificărilor

**Total modificări asociate:** 0

## Interpretare constituțională

**Total hotărâri asociate:** 0

## Jurisprudență

**Total hotărâri asociate:** 0
